Ceea ce-l înrudeşte structural pe Blecher cu Kafka, cu Bruno Schulz sau cu Robert Walser e mai ales facultatea de a se instala în nenorocire, de a o accepta ca o condiţie a vieţii curente. Înainte ca boala să se manifeste, el înregistrează o agresivitate sistematică a universului, îndreptată împotriva sa.
„Ceea ce-l înrudeşte structural pe Blecher cu Kafka, cu Bruno Schulz sau cu Robert Walser e mai ales facultatea de a se instala în nenorocire, de a o accepta ca o condiţie a vieţii curente. Înainte ca boala să se manifeste, el înregistrează o agresivitate sistematică a universului, îndreptată împotriva sa. Există locuri virane sau închise, care îi provoacă invariabil stări de leşin voluptuos, prevestite printr-o bizară beţie olfactivă. Lucrurile ies din neutralitatea lor şi-l asaltează, căutând să-l fascineze sau să-l terorizeze.” (Ovid S. Crohmălniceanu)
„Realitatea unică şi limitată a fiinţei noastre unice şi limitate seamănă cu un coşmar nocturn din care însă nimeni nu ne trezeşte: «bizara aventură de a fi om» nu este decât această zbatere inutilă în ghearele unei condiţii din care nu există ieşire, cu excepţia unor rare şi pasagere momente de beatitudine, când identitatea noastră este suspendată şi ne ingăduie, ca într-un vis frumos de această dată, să participăm la existenţa esenţială, profundă şi infinită a Marelui Tot; când, cu alte cuvinte, Je est un Autre.” (Nicolae Manolescu)
