Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Adevărata față a Mariei Magdalena

Adevărata față a Mariei Magdalena

Meggan Watterson
  • 5000 lei
În stoc

Wishlist

„Această carte este o capodoperă. Nicio altă carte nu m-a încântat și nu m-a trezit într-o asemenea măsură de peste 10 ani”. (Glennon Doyle, cel mai bine vândut autor al cărții „Războinicii iubirii” și cel mai bine clasat autor, în cadrul publicației New York Times, fondatorul Organizației „Together Rising” [Ne ridicăm împreună]).

Evanghelia Mariei Magdalena ne dezvăluie o poveste diferită, față de cea pe care o cunoaștem și pe care o numim creștinism. Meggan Watterson, teolog pregătit la Harvard, ne conduce prin Evanghelia Mariei, verset după verset, în care scoate la lumina puternicele învățături pe care le conține. Este o Evanghelie la fel de veche și de autentică, așa cum sunt și cele din Biblia creștină, îngropată adânc în deșertul egiptean, după un edict din secolul al IV-lea, care hotăra că toate copiile sale să fie distruse. Din fericire, câțiva călugări rebeli au fost destul de înțelepți, încât să refuze și, grație curajului lor și a gan¬dirii lor spirituale, omenirea deține câteva manuscrise, după singură Evanghelie, scrisă în numele unei singure femei: Evanghelia Mariei Magdalena. Cartea de față dezvăluie o iu¬bire radicală, ce stă la baza poveștii, cunoscută în creștinism. Evanghelia această spune că nu suntem păcătoși; că nu ar tre¬bui să ne simțim rușinați sau nedemni, doar pentru că suntem umani. De fapt, scopul nostru este acela de a fi pe de-a-ntregul umani, de a fi „o adevărată ființă umană“ - ceea ce înseamnă o ființă care și-a amintit că, da, suntem un ego complicat și limitat, dar, totodată, avem și un suflet nelimitat. Astfel că tot ce ne rămâne de făcut este să privim în interiorul nostru (din nou și din nou); să medităm, precum Maria Magdalena, așa cum ne povățuiește Evanghelia ei, încât să putem vedea dincolo de egoul vieților noastre mărunte, să putem vedea ceea ce este mai real, mai durabil, mai infinit, toate regăsindu-se în interiorul nostru. Cu o claritate usturătoare, Watterson ne explică de ce și cum a ajuns Maria Magdalena să fie caracte rizata drept o prostituată penitență, descriindu-ne, succint și clar, din punct de vedere istoric și teologic, cine era, cu ade vărat, Maria, în cadrul „mișcării timpurii“ dedicate lui Hristos. Autoarea ne împărtășește, de asemenea, felul în care descoperirea Evan ¬gheliei Mariei i-a permis să practice și să experimen teze o iu-bire care nu se termină niciodată, o iubire care transformă totul.


Etichete: Librărie, Alexandria Librării, Adevărata față a Mariei Magdalena, Meggan Watterson, Editura Prestige

Spune-ţi opinia

Autentifică-te sau Înregistrează un cont nou pentru a putea scie o opinie

V-ar putea interesa și...


Ecaterina cea Mare. Portretul unei femei
CIA - Războiul secret împotriva terorismului
Războaiele Ruso-Cecene 1994-2009
Primul Război Mondial 1914-1918

Primul Război Mondial 1914-1918

Vyvyen Brendon


3990 lei

Cazul Rudolf Hess dezertor sau mesager?
Războaiele Punice. 264-146 i.Hr.

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.