Băieții sunt învățați de mici copii, în mod involuntar, să fie băieți, așa cum fetele sunt învățate să fie fete. Prin toate gesturile și atitudinile infime, etalate fie evident, fie la un nivel imperceptibil cu ochiul liber, mamele și tații, profesorii și restul adulților, dar și prietenii, le modelează comportamentul urmând un model inconștient. Din păcate, ceea ce primesc încă din primii ani de viață este o lecție de stoicism, despre cum băieții își controlează emoțiile și trebuie întotdeauna să-și dovedească competență și meritul.
Un subiect foarte actual și doi autori, Dr. Michael Thompson și Dr. Dan Kindlon, cu o fină înțelegere și perspectiva. Crescându-l pe Cain este o carte extrem de apreciată despre viață emoțională a băieților, scrisă pentru părinți, dar și pentru toți cei implicați activ în educarea copiilor. Ce-i face, în multe situații, pe băieții noștri atât de agresivi, lipsiți de considerație, brutali și manipulatori în relațiile cu sexul opus, consumatori de alcool, droguri și senzații țări, teribiliști și orbi la conflictul creat în jurul lor? Sunt acești copii alții decât cei pe care i-am iubit și alintat în pruncia lor? Ce se întâmplă cu fiul ajuns la pubertate? Este la mijloc alteceva decât tetosteronul? În goana lor către "Marele Imposibil" - idealul masculin al "bărbatului adevărat" - copiii noștri pierd pe drum ceva de neprețuit: capacitatea de a se acceptă pe ei înșiși.
Plini de pasiune pentru muncă lor și de empatie, din postura de terapeuți specialiști în psihologia băieților, cei doi autori ne oferă nu atât soluții pentru creșterea și educarea băieților, cât mai ales un tablou plin de înțelegere și compasiune al băieților în societatea modernă, prinși în conflictul intern dintre atașament și independența, dintre energie, impulsuri și reguli, dintre emoții și lipsa limbajului emoțional și a cadrului necesar pentru a le exprimă, dintre incapacitatea familiei de a înțelege schimbările prin care trec și "cultură cruzimii" și stereotipurile masculinității care se perpetuează de la o generație la altă în grupurile de băieți.