Ce ne pot învăța culturile străvechi despre arta uitată de a crește copii fericiți și cooperanți
BESTSELLER NEW YORK TIMES •WALL STREET JOURNAL • PUBLISHERS WEEKLY
„Vânători, culegători, părinți este plină de idei inteligente pe care am vrut să le aplic imediat, fie și cu forța, copiilor mei." — Pamela Druckerman, The New York Times Book Review
Când a devenit mamă, dr. Michaeleen Doucleff a citit o mulțime de cărți de parentaj, doar ca să constate că, cel puțin în cazul copilului ei, nimic nu dădea rezultatele scontate. Vrând să afle alte metode mai eficiente de creștere a copiilor, ajunge, însoțită de fiica ei, în trei dintre cele mai venerabile comunități ale lumii: familiile mayașe din Mexic, familiile inuite de dincolo de Cercul Polar și familiile hadzabe din Tanzania. Ea constată că în aceste culturi nu există problemele cu care se confruntă părinții din Occident. Cel mai frapant este că aici părinții construiesc cu copiii lor relații bazate pe cooperare, nu pe control, pe încredere, nu pe teamă și pe nevoi personalizate în locul unor repere de dezvoltare standardizate.
Autoarea trăiește efectiv în comunitățile respective, observă și distilează informațiile adunate și apoi le transformă în idei practice, pe care le aplică în cazul fiicei sale, adesea cu rezultate uimitoare. Discută cu psihologi, experți în neuroștiințe, antropologi și sociologi și explică modul în care aceste strategii pot influența sănătatea mentală și dezvoltarea copiilor.
Plină cu sfaturi practice pe care părinții le pot implementa imediat, Vânători, culegători, părinți ne ajută să regândim felul în care relaționăm cu copiii noștri și dezvăluie o paradigmă universală a parentajului, adaptată pentru părinții din lumea modernă.
"O relatare plină de viață a călătoriei autoarei, alături de fiica ei de trei ani Rosy, „în diverse colțuri ale lumii", pentru a cerceta tehnici de parentaj… Doucleff include instrucțiuni specifice și realizabile pentru părinți, iar rezumatele de la finalul capitolelor includ surse de informații suplimentare. Părinții se vor molipsi de curiozitatea autoarei și vor găsi încurajatoare îndrumările ei." — Publishers Weekly