Michel Clouscard (1928-2009), filosof, sociolog și gânditor politic francez, a fost multă vreme marginalizat de succesul „noilor filosofi”, intelectuali publici săraci
în idei, dar cultivați mediatic și politic de mai-marii zilei. Vocea sa critică, îndelung blocată de „gândirea postmodernă”, este astăzi mai pătrunzătoare, urmare a interesului crescând pentru analizele sale asupra „liberalismului libertar”, stadiu al capitalismului anunţat de revolta studențească din 1968 prin promovarea unui pericol totalitar denunțat și de Pier Paolo Pasolini ca „neofascism cu plete”.
Primele sale studii dedicate sociologiei sportului de la începutul anilor '60 amintesc de performanţele sale atletice, M. Clouscard făcând parte din lotul lărgit al
echipei Franţei pentru Jocurile Olimpice de la Londra (1948), ca specialist al probei de 100 m.
Formarea sa intelectuală se datorează mult întâlnirii cu Henri Lefevre, care îi va conduce teza de doctorat, Fiinţa şi Codul (1971), lucrare aplaudată de Sartre, dar refuzată de editorii francezi. Gândirea sa își ia ca obiect actualitatea politică și socială a Europei, fiind inspirată de filosofi clasici ca Rousseau, Hegel sau Marx. La începutul anilor ‘90, atins de Alzheimer, se va retrage în sudul Franţei, continuându-și scrierile.
Cele mai cunoscute lucrări ale sale sunt: Néo-fascisme et idéologie du désir (Neofascism şi ideologie a dorinţei) (1973), La Bête sauvage. Métamorphose de la société capitaliste (Fiara sălbatică. Metamorfozele societăţii capitaliste) (1983), Traité de l'amour fou. Genèse de l'Occident (Tratat despre iubirea nebună. Geneza Occidentului) (1993). Lucrarea de față, Capitalismul seducţiei (1981), rămâne însă cea mai populară și este și singura tradusă în limba română.
Cauți o carte și nu o găsești pe site?
