- Cred ca am sa pun aici o servanta, aici o mica oglinda...ce zici Elena aceasta draperie merge cu aceasta culoare sau..- Beatrice iti place covorul meu ... Asa le auzeai toata ziua. Etajul era incapator pentru toti. Fetele au ales camerele care duceau spre gradina. intr-un tarziu se asezara una langa alta parca pentru a-si limpezi gandurile. Elena fu cea care rupse tacerea:- In sfarsit tu vei fi Julieta sentimentala care rupe inima la toti baietii frumosi. De aici ne despartim, eu merg la teatrul de revista si am sa joc ,,Scorpia" sau "Alice din tara povestilor" iar tu la Teatrul National.- Hahaha!- Elena acum ca suntem doar noi doua...si vorbi mai in soapta...de unde a avut Ana bani pentru toate acestea? Tu chiar crezi povestea cu ,,cocoseii de aur,, ascunsi?- Nu fi copila...totusi am sa-ti spun o intamplare bizara!Cu un an inainte de a veni tu in caruta noastra, in una din zile doi tipi in uniforma ne facu semn sa oprim exact cand ne pregateam sa intram intr-un targusor de munte.Elena inchise ochii si revazu scena, o descrise intocmai. -Stai! ...striga unul din ei mai autoritar...mai avusesem noi controale dar in fata acestui om Ana se simtea pierduta, ii stia de frica.- Ia scoateti voi actele la control si tot ce aveti prin desage...Ea tremura vadit, dar cu calmul ce o caracterizeaza ne trase in spatele sau urmarind cu amaraciune cum cei doi ne scotoceau prin lucruri. Pareau niste hoarde salbatice, aruncau jos tot ce le era in cale fara nicio mila pentru saracaciosul nostru avut. - Fragment..

A doua zi au mers la caminul de copii din localitate.Farmecul fetitei, aparute ca de nicaieri in fata lor, ii facura sa si-o doreasca din prima pentru ca ea, copila, fu ceea care se indrepta hotarata cu manutele intinse spre ei si avea sa se infiga in parul Cristinei, fara sa-i mai dea drumul, vrand parca sa spuna: ,,Voi sunteti cei predestinati mie ".La aproape o luna semnau deja actele de adoptie, iar in timp ce micuta sarea jucausa cand in brate la unul cand la altul, sotii Beclean erau aplecati asupra documentelor.- Stiti! zise la un moment dat coordonatorul cu cele necesare. As vrea sa vorbesc ceva doar cu doamna Beclean... daca se poate?- Este ceva in neregula? intreba sotul Cristinei.- A, nu! Doar ceva formal, balbai femeia. Ceva ce trebuie discutat doar intre noi, mamele.Cele doua femei se indepartara si se pierdura undeva de-a lungul unui culoar puternic luminat.Aici se vedeau gesticuland, vorbind pe tonuri grave, dar in liniste. Cea care spuse ultimul cuvant desigur fu Cristina, care termina printr-un ,,NU!" hotarat si se intoarse in incaperea din care plecase destul de tulburata.- S-a intamplat ceva, draga mea? Mai incerca din nou procurorul sa scoata o informatie de la sotia sa.- Nu, nu! raspunse ea si isi recapata imediat calmul sau juca destul de bine teatru ...totul este in ordine.Dar in acel moment ii ascunse sotului ei un secret foarte mare pe care avea sa-l pastreze peste ani si ani.Au semnat actele de adoptie si in acest mod s-au intregit ca o familie. - Fragment..