Recitind, azi, aceste proze fantastice, intelectualizante, ardent ideologice, pline de concepte și mai totdeauna puse sub semnul unei metafizici de tip romantic și comparându-le cu ceea ce oferise până atunci proza românească, constatăm că ele nu s-au învechit decât prin limbajul lor uneori idilizant și, poate, prin speculaţiile nu totdeauna suficient asimilate epic. Rămâne însă solid fondul epic reflexiv în naraţiune și rămân paginile de o sclipitoare originalitate prin care Eminescu se revelează un mare creator oniric și, totodată, un mare poet al peisajului stelos, cum zice el, un poet al diafanului spiritualizat...
Eugen Simion