Mihai Eminescu

..

Sfantul pamant al Transilvaniei. Transilvania sub dualismul austro-ungarIndragostit de oamenii si meleagurile transilvane (pe care le-a strabatut de la un capat la altul, intre 1866 si 1868), prieten cu multi ardeleni (intre care Ioan Slavici), Mihai Eminescu a cunoscut indeaproape suferintele si visurile romanilor din acesta provincie. In articole vehemente (pentru care i s-a intentat chiar un proces de presa), poetul denunta dualismul austro-ungar, atacand bazele constitutionale ale imperiului, in virtutea carora populatia romaneasca era total impielata si nedreptatita. Amploarea si intensitatea pledoariilor sale pentru vechimea, continuitatea si drepturile romanilor din Transilvania pot fi urmarite si intelese de abia acum, datorita publicarii lor, pentru prima data, intre copertile aceleiasi carti si adnotarii competente a fiecarui text de catre profesorul Dimitrie Vatamaniuc...

Mihai Eminescu (1850 - 1889), cel mai mare poet roman, autorul poemelor Calin, file din poveste (1876), Scrisoarea III (1881) sau Luceafarul (1883), a fost si un talentat jurnalist si prozator."In folclorului lui Eminescu e o complexa imbinare de mitologie populara si filosofie a nimicului intr-o forma ce pare lineara, dar care e de o savanta impletitura. Piesa rara e cantecul cutarei fete din Calin Nebunul, o bocire taraneasca de singuratate, fiindca fata se afla in codri, in puterea zmeului. Ritmica de descantec evoca o jale cosmica, frica omului singur intr-un teritoriu infinit de «lunci desarte». Solitudinea campurilor e simbolizata prin greier. Dar greierii, raspunzandu-si la departari incomensurabile, sugereaza corespondenta gandurilor. Fata trimite dar greierul obscur din apropierea ei in grinda casei materne. Greierul acesta nu e insa terestru, ci lunar, iar luna e la Eminescu edenul..."George Calinescu..

„De dragul câtorva prejudecăţi entuziaste mai nimeni nu-l citeşte cu adevărat pe Eminescu, iar cât se citeşte se citeşte, superficial şi mărginit la câteva poezii rău consacrate de şcoală. Eminescu tinde tot mai mult să devină «Eminescu», ceva pus deoparte în lada de zestre a naţiei şi de care eşti mândru că se află acolo, ferit de orice întâmplări. Este însă vremea să se întâmple ceva cu ce ne-a rămas de la el: o lărgire şi o adâncire a cunoaşterii şi a înţelegerii noastre. Ca orice poet mare, Eminescu e un poet dificil. Şi cu atât mai dificil, cu cât el singur generează, prin vraja şi prin cântul versurilor sale, mirajul facilităţii.Volumul de faţă către aceasta năzuieşte: să facă cunoscute poezii aproape de nimeni ştiute şi, pe de altă parte, să ajute la mai buna pătrundere a tuturor, cunoscute sau nu. [...]Analizele care urmează nu sunt mai mult decât un fel de a citi împreună cu cititorul, îmbiindu-l la o atenţie minuţioasă şi pătrunzătoare. Ele sunt totodată o invitaţie la o lectură supusă obiectului ei, dornică să nu pună în textele acestui rar poet tâlcuri care nu sunt, profunzimi absente, abisuri iluzorii, metafizici, simbologii, orfisme, mitologii. Eminescu nu are nevoie de asta, cum nu are poezia îndeobşte, care, când o are, are propria ei adâncime: nu aceea a ideilor puse în versuri, ci aceea a verbului însuşi, în care idei, senzaţii, pătimiri trăiesc transfigurate şi care îşi este singur lege şi mister.“ (Petru CREŢIA)..

„Poveste, poveste, da’ eu nu-s de când poveștile, eu sunt de mai încoace, da’ m-am dus într-o zi la soacră-mea și-am găsit un sac de povești și venind acasă l-am scăpat jos și s-a despicat sacul și s-a umplut lumea de povești... A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar mai povesti. De când făcea plopșorul mere și răchita micșunele, de când se băteau urșii în coade, de când se luau lupii cu mieii de se sărutau, înfrățindu-se, de când se potcovea puricile la un picior cu nouăzeci și nouă de oca de fier și s-arunca în slava cerului de ne aducea povești.“Dacă vrei să pătrunzi în lumea mirifică a Feților-Frumoși, zmeilor și zânelor, nu-ți rămâne decât să deschizi această carte splendid ilustrată, ce îți oferă povești ale marilor noștri scriitori Mihai Eminescu, lon Creangă și loan Slavici...

Poezii pentru cei mici scrise de marele Mihai Eminescu...

„Ce înseamnă pentru noi toți, poezia, literatură și gândirea politică a lui Eminescu, o știm, și ar fi zadarnic s-o amintim încă o dată. Tot ce s-a creat după el, de la Nicolae Iorga și Tudor Arghezi până la Vasile Pârvan, Nae Ionescu și Lucian Blaga, poartă pecetea geniului sau măcar a limbii eminesciene. Rareori un neam întreg s-a regăsit într-un poet cu atâta spontaineitate și atâta fervoare cu care neamul românesc s-a regăsit în opera lui Eminescu. Îl iubim cu toți pe Creangă, îl admirăm pe Hasdeu, învățăm să scriem de la Odobescu, îl respectăm pe Titu Maiorescu și anevoie putem lasă să treacă mult timp fără să-l recitim pe Caragiale. Dar Eminescu este, pentru fiecare din noi, altceva. El ne-a relevat alte zări și ne-a făcut să cunoaștem altfel de lacrimi.” (Mircea Eliade)..

Poezii Mihai Eminescu..

Eminescu este poate cel mai peren scriitor din literatura română.Dragostea pentru poezia lui trebuie mereu reînnoită, însă.O ediție Eminescu, integral ilustrată, destinată celor mai mici cititori, nu știm să fi apărut vreodată. Aceasta este o provocare căreia Editura Aramis și-a propus să-i răspundă cu o selectie riguroasă a poeziilor ce sunt pe gustul unor copii din secolul XXI.Si, pentru că am dorit să completăm afirmația lui Tudor Vianu, nimeni înaintea lui Eminescu și nimeni după el n-a reușit mai bine în acea pictură fantastică a realității, am însoțit cu formă și culoare fiecare vers.Am încredințat acest proiect penelului unei graficiene de excepție, Victoria Argint, iar rezultatul este magnific...

O traducere de poezie este intotdeauna un pariu pentru oricine se incumeta la un asemenea act. Cu atat mai riscant cu cat la origine se afla nimeni altul decat... Mihai Eminescu. Selectia poemelor, ca si transpunerea lor in franceza, care incearca sa pastreze inconfundabila atmosfera eminesciana, si apartin lui Jean-Louis Courriol, un bun cunoscator al limbii si al culturii romane si un propagator al literaturii romane in Franta...

Selecție, note și prefață de Cătălin Cioabă și Ioan MilicăA-l descoperi pe gazetarul Eminescu înseamnă a trece peste câteva obstacole nevăzute. Mai întâi, faima sa de poet, care ne ispitește să credem că tot ce a avut de spus a scris doar în vers. Apoi, varietatea deconcertantă a textelor publicistice, care-l descumpănește pe cititorul de azi, părându-i-se că se pierde în noianul de relatări ale unor scene dintr-un alt veac. Se simte oare în ele spiritul lui Eminescu? Pe de altă parte, prea adesea s-a spus că publicistica aparține mai mult unei ideologii decât autorului ei. Dar este acest lucru adevărat? Sau e doar o scuză pentru uitare?O voce se distinge totuși aici, aceeași ca în marile poeme, dacă avem răbdarea de a trece peste prejudecățile noastre hrănite de nerăbdare. Îl vom descoperi pe scriitorul Eminescu, chiar și atunci când rezumă știrile zilei, când descrie faptul divers, când redactează cronici de război sau când polemizează.Aflăm în aceste pagini un adevărat ziarist-regizor ce rotește caleidoscopul de întâmplări al lumii și pune în mișcare un cortegiu de imagini pline de nuanțe, vii și pregnante, îndemnându-l pe cititorul din orice epocă să devină contemporanul său...