Liviu Rebreanu - Ion, un roman în cinci lecturi

Liviu Rebreanu rămâne inepuizabil pentru interpretări din varii puncte de vedere, hermeneutice, structuraliste, psihologice etc. Cartea domnului profesor Mihai Petre, bazată pe o cercetare din domeniul structurilor narative, propune o abordare activ-modernă a marelui romancier. (ELENA DRAGOŞ)Integrala operei lui Liviu Rebreanu în 23 de volume, datorată lui Niculae Gheran, a fost secondată de-a lungul timpului și de alte culegeri prețioase documentar sau analitic precum Centenarul Liviu Rebreanu (1885 – 1985), Bistrița, 1986, pentru ca, în 1995, la Editura Ramida din București, D. Stan Rădulescu să ofere celor interesați ediția secundă intitulată Dicționarul personajelor din opera lui Liviu Rebreanu în număr de 2.284 și la care se adaugă Indicele toponimic alături de Critica despre eroii lui Rebreanu. Acum ceea ce realizează şi exemplifică profesorul Mihai Petre este conceptul lectură integrală „din cinci perspective diferite”, fiind adresată nu doar învățământului liceal. Orientarea, în general, didactică, dar, mai ales, fidelitatea exemplificativă alcătuită din nu mai puțin de cinci perspective diferite (pământ, cronotop, verbul „a fi” / a avea etc.) adaugă proaspete argumente în clasicizarea de facto a romanului Ion și regăsibile, de asemenea, în celelalte romane, dar și în nuvelistica lui Liviu Rebreanu. (MIRCEA MUTHU)Integrală, lectura noastră a fost realizată din cinci perspective diferite: a pământului, a cronotopului, a verbului, a simbolurilor şi a funcţiilor, proceselor şi relaţiilor dintre personaje. Orientarea didactică a demersului nostru a impus un stil accesibil, evitând încărcătura neologică, specifică abordărilor universitare. În funcţie de tematica analizelor, a proiectelor ori a discuţiilor la clasă, cartea poate fi utilizată în întregime sau punctual. Noutatea interpretărilor propuse romanului Ion, valorificarea în alt plan a achiziţiilor criticii şi teoriei literare, accesibilitatea ideilor şi pertinenţa concluziilor noastre, toate sperăm că vor asigura cărţii atributele unei abordări utile.Sigur, de talentul autorului depinde dacă inserţia de realitate reuşeşte să devină, prin ficţionalizare, parte a textului epic. În cazul lui Rebreanu, elementele utilizate conştient, de la onomastică la transfer, apar şi funcţionează ca părţi ale realităţii „dinăuntru”, atât de bine, încât nimeni nu mai este interesat de realitatea primară, căutând-o pe cea ficţională. Sesizat chiar de autor, fenomenul este în desfăşurare, căci în orice excursie la Prislop (azi Liviu Rebreanu) înscrie şi identificarea unor toponime şi antroponime funcţionale în roman şi suprapuse realităţii pe care o anulează astfel. Realitatea concretă se îmbogăţeşte cu ficţionalitatea, singura care interesează şi se impune ca manifestare. Încheiat, procesul de ficţionalizare face loc ficţionalităţii, cu afirmare în spaţiu şi timp. Înţelegem că ea este limitată spaţial la cuprinsul romanului, dar nelimitată temporal prin generaţiile de cititori. Ficţionalitatea, ca singura realitate romanescă, este prezentă atât timp cât un cititor o aduce la existenţă, prin repunere în circuitul literar. (MIHAI PETRE)..