Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Mihail Sebastian

Mihail Sebastian

Mihail Sebastian a fost un om de litere român, care a scris roman, dramaturgie și critică literară. A fost de asemenea activ ca publicist, ținând printre altele și cronică muzicală.


Accidentul

Accidentul

In monumentala "lstorie a literaturii romane de la origini pana in prezent", George Calinescu marcheaza „inrudirea" lui Mihail Sebastian cu Mircea Eliade, generata de admiratia comuna pentru Nae lonescu. Si in textele sale intalnim concepte precum „experienta tragica", „destin", insa apropierile nu merg mai departe: „Incolo, autorul este un adept al lui Descartes, tine la lucrurile «clare si distincte», aplicand acest cartezianism mai ales in campul senzatillor. De unde un senzualism rece, lucid, cultivat cu exactitati de geometrie. Neputandu-si ingadui decat o singura experienta, aceea a rasei sale, scriitorul se refugiaza in analiza si insemnarile sale erotice sunt mai mult stendhaliene decat gidiene".Fragment din carte:"Paul ridica scurt capul, strigat parca de aceasta aratare. Dar la capatul opus al salii, perdelele erau nemiscate, si cu faldurile lor grele, cu rosul lor de cupru vechi, desparteau parca o lume de alta lume.Nu-si putea lua acum privirea de la acel punct prin care totusi, dintr-un moment intr-altul, putea sa apara ea. Avea senzatia ca un punct de durere se deplasase acolo, ca o alta inima desprinsa din el si trimisa inainte, in recunoastere, ca sa pandeasca si sa astepte.Uneori, perdelele se miscau, o mana aparea de dincolo, si atunci Paul, ca si cum n-ar mai fi putut suporta un nou grad de tensiune, avea o scurta sincopa a constiintei, care ii permitea sa priveasca fara strigat, cu un fel de stupoare resemnata, cum draperiile se deschideau intr-adevar, lasand sa treaca o dansatoare, o fata de la garderoba sau o florareasa.Si mai greu de suportat era cand mana ce aparuse o clipa se retragea fara ca perdelele sa se deschida si fara ca sa se poata vedea cine anume era dincolo de ele, caci atunci nimeni nu l-ar fi putut convinge pe Paul ca nu Anna se afla acolo, ca nu ea venise pana in pragul barului, pentru ca in ultimul moment (fiindca era prea tarziu, sau nu era destula lume) sa se razgandeasca si sa plece. Ar fi vrut sa alerge dupa ea, s-o ajunga exact in momentui in care iesea si sa-i poata spune: ramai! Dar se vedea intorcandu-se singur printre perechile de dansatori, printre mesele cu clienti intrigati de ducerile si intoarcerile lui si nu se simtea in stare sa suporte atatea priviri indiscrete, atatea semne cu subinteles, atatea soapte... "..


3499 lei

În stoc
Accidentul

Accidentul

O frumoasă poveste de dragoste desfăşurată încet, în stilul lui Sebastian. Mai încet decât sentimentele lui Paul, unul din eroii romanului. Căci sentimentele, trăirile şi situaţiile complicate, de altfel marea experienţă a autorului, sunt desfăşurate minuţios pe parcursul romanului, situaţii confuze sau clare dar de neexplicat, sau explicate încet si cu tâlc, fac din această poveste de dragoste matură o altă capodoperă a romanului românesc de dragoste. O altă poveste cu final imprevizibil, începută de această dată în înzăpezitul Bucureşti şi finalizată pe pârtiile de schi de la Braşov.Braşovul era, în ultima zi de vacanţă, la fel de vioi şi de populat ca în primele zile. Străzile pline de schiori păreau nişte imense peroane, pe care o mulţime grăbită, agitată şi volubilă aştepta sosirea şi plecarea trenurilor.Birourile de voiaj din centru erau luate cu asalt de oameni grăbiţi să-şi vizeze biletele, să cumpere tichete sau să ceară informaţii. Lumea care coborâse de la cabanele din împrejurimi sau venise de mai departe, din Făgăraş, din Bihor, după o vacanţă de schi, se aduna încă o dată la Braşov, unde se întâlneau atâtea drumuri. Erau figuri arse de soare, care îşi surâdeau pe stradă ca şi cum s-ar fi recunoscut.— E posibil, Nora, ca toţi oamenii ăştia să se întoarcă la viaţa lor dinainte? E posibil oare, după ce au fost în munţi, să mai creadă în lucruri pe care le-au lăsat jos? De care s-au despărţit? Pe care au vrut să le uite?— Cine a fost în munţi e un om liber, răspunse Nora.„Un om liber. Un om liber”. Paul repeta cuvintele ei. I se părea că e foarte tânăr, că vine dintr-o lungă vacanţă cu soare, că toate drumurile sunt deschise în mintea lui...


2500 lei

În stoc
Cum am devenit huligan

Cum am devenit huligan

Cum am devenit huligan. Texte, fapte, oameniIn Cum am devenit huligan, Sebastian si-a marturisit (totdeauna cu talent, uneori cu sinceritate, dar nu totdeauna si cu adevar!) dezamagirea pentru ceea ce el sugereaza a fi schimbarea oportunista a lui Nae (iar noi stim ca nu era numai o simpla schimbare, ci ultimul segment al unei evolutii politice ultranationaliste); a spus, lapidar, ca in privinta traseului politic al "directorului sau de constiinta": Trebuie sa recunosc astazi: m-am inselat. - Marta Petreu Mergand pe algoritmul stabilit de Gerard Genette, primul con­tact al cititorului de literatura cu aceasta carte a lui Mihail Sebastian ii va pune cel putin doua probleme de relationare. Probleme de naturi diferite, dar concurente. Pe de o parte, va fi surprins de alegerea autorului unui roman, anterior aparut, de a face un dosar al receptarii sale, in care include preponderent reactiile critice ale detractorilor, carora le raspunde, intr-o incercare stranie de a demonta varii acuzatii, mai toate ideologice. Altfel spus: raspunde la o problema de ideologie printr-un act ideologic, chiar daca isi ia cateva masuri de precautie, spunandu-ne inca din primele pagini ca nu se simte "autor neinteles"; pentru ca autorul nu are drept la apel in critica literara. Ce poate face autorul? Poate oferi cateva lucruri pentru a lamuri, "lucruri exterioare literaturii si care au fost cu de-a sila implicate in cazul De doua mii de an". Exterioare literaturii? Pentru noi, cei care am trecut prin experientele de conditionare intre sociologie si literatura, "exterior literaturii" este o asociere revoluta. Pentru Sebastian, pentru autonomistii esteticului, literatura este autosuficienta, iar orice tangenta la cercul inchis al operei este perceputa ca agresiune. Din ratiuni didactice, dar fara a invoca referinte clasicizate, tinem sa ne precizam pozitia: par nature, literatura nu e teritoriu bine delimitat, impene­trabil si autoimun. Atat dinspre societate/politic spre literatura cat vice-versa exista o circulatie permanenta de mesaje, organizate ca stimuli reciproci. - Lucian Pricop..


1900 lei

În stoc
Fragmente dintr-un carnet găsit. Femei

Fragmente dintr-un carnet găsit. Femei

Debutul ca prozator al lui Mihail Sebastian cu Fragmente dintr-un carnet gasit (1932) nu iese din linia tematica a congenerilor sai, glosand aforistic pe marginea aventurii cu­noas­terii, a tragicului, a ratarii, a luciditatii in amor, a revoltelor spiritului si, in registru gidian, a degajarii plenare etc. Frag­mentele…, de fapt o autofictiune camuflata diaristic dupa metoda de autenticizare larg utilizata de scriitorii secolului al XIX-lea, sunt toate „126 pagini – hartie comerciala – scrise marunt, regulat, fara stersaturi“.Naratorul anonimizat din cele 24 de capitole foarte scurte noteaza, totusi, intam­plarile deloc eroice, face observatii psihosociologice des­pre iubiri pasagere, cauta cu astutie sa prinda din zborul inertial natura pasiunilor, in fine, judeca faptele proprii sau ale celor­lalti cu o detasare jucata ca plictiseala deziluzionata. Avem de‑a face cu forma aceea de negationism specific spiritelor ori­pilate de ratare, in conditiile in care ratarea este chiar proteza pentru actiune a individului. In carnetul gasit pe podul Mirabeau e vorba de „umilinta de a rata“. Cu toate acestea, imunizarea se face printr-un rationament banal, dar spinal: „Ratezi cand te abati din drumul pe care vrei sa-l urmezi sau cand ajungi acolo unde ti se pare ca ar trebui sa ajungi. Eu insa nu m-am socotit niciodata sortit unui anume drum.“Este aici o decrizare a sufletelor cautand satisfactii erotice sau morale. Acceptarea coexistentei contrariilor nu inseamna vreo constanta, ci un plus de sens pentru provi­zorat, care se impaca oarecum cu dispretul pentru Descartes: „Pastrez totusi din vechile mele pasiuni o mare aver­siune: Descartes.Am mai spus-o, cred (caci e unul din cele mai sigure adevaruri ale mele), eu nu sunt un om moral si imi bat joc de asemenea distinctii. Dar cred in nebuni si in eroi si in sfinti. “Nu sunt de gasit in aceste fraze pretentii apodictice, sunt insa influente stendhaliene si gidiene. Ar putea parea, pe alo­curi, ca absenta moralitatii este o poltronerie ieftina, ca regasim alianta intre indiferenta si insuficienta cerebrala. Suntem asi­gurati ca egotismul deriva dintr-o desertaciune afir­mata de psal­mist: „Vanitas vanitatum omnia vanitas!“Contradictia ambivalentei lumii este a cautatorului de pricini pentru toate ideile mari; Sebastian face aici jocul erorilor autenticiste...


2100 lei

În stoc
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă