Mihail Vakulovski

„Ai nevoie de un răgaz ca să te potolești după ce închizi cartea aceasta despre copilărie a lui Mihail Vakulovski, cu scriitura ei nervoasă, clocotitoare ca o magmă. Toate schemele ideologice sunt abandonate, nu avem bolșevici răi și albgardiști buni, toate sunt așa cum le percepeam atunci în copilăria noastră sovietică, care aici este una frenetică, burlescă, savuroasă. Toate se învălmășesc, Lenin și Pavlic Morozov stau bine mersi lângă eroina Zoia Kosmodemianskaia și supra-omul Iuri Gagarin. Versurile patetice despre eroii sovietici fac casă bună cu folclorul porcos al copiilor despre aceiași eroi. Autorul refuză să se uite la copilăria sa din perspectiva adultului de astăzi, el o re-trăiește exact pe cea de atunci, plină de triumfuri adolescentine și răcoritoare ca o limonadă. O copilărie în sânul unui tată protector și adorat ca un Dumnezeu”. — CONSTANTIN CHEIANUa„Injecții de stări și de imagini, fără complexe, fără filtru și fără cenzură, textele lui Mihail Vakulovski sunt ca acele poze alb-negru, făcute de «Zenit»-urile sovietice. Fie că aleargă după băiatul care jupoaie șerpi ca să-și oblojească mama, fie că o pândește pe lăptăreasa care se scaldă noaptea în laptele colhozului, fotograful nu este niciodată un simplu privitor, este chiar lentila care ajustează realitatea. Mult umor, multe înjurături și cruzime, dar și o duioșie aproape copilărească, specifică slavilor, care se împletește aici straniu cu scrisul românesc.  Toate acestea pe muzica lui Vîsoțki, de la înălțimea lui Gagarin, dar mai ales cu gândul la «tătelu’» – developatorul-șef al amintirilor. O carte care va enerva multă lume și tocmai de aceea merită citită“. — TATIANA ŢÎBULEAC..

Iubesc poezia citorva poete si poeti din Generatia 2000, dar cu niciuna si niciunul nu am o relatie atit de speciala ca aceea pe care o am cu poezia lui Mihail Vakulovski. Cind nu mai stiu sa scriu poezie il citesc pe Mihail Vakulovski si ma incarc imediat ca o masina electrica la priza. Poemele noastre nu seamana defel, nu despre pastisa sau epigonism e vorba, nici despre emulatie, ci despre o stare poetica pe care o transmit, unica in poezia contemporana, din care ma hranesc cu constiinta faptului ca Mihail Vakulovski scrie poezia pe care eu n-o voi putea scrie niciodata si pe care pot doar s-o admir fermecat. Si consider ca acest recent volum al sau, viata mai pe scurt, da masura maturitatii poetice a lui Mihail Vakulovski. Multi ani am sustinut  ca cel mai frumos poem al literaturii romane recente este mai bine tu, aici sunt citeva peste acela. O poetica a spatiilor dintre enunturi, a fulguratiilor de resemnare si intelepciune, a rabdarii si a intelegerii, a nemultumirii si a neajunsului. E frumusete pura, dar e si cinism bine dozat, e realitate cu toate straturile si substraturile ei, dar e si plonjare in lumea alternativa a lui "ce-ar fi". E melancolie, dar e si actiune, un prezent al unei lupte aprige cu sine intr-o lume nebuna si dezlantuita si un trecut cu o figura paterna aproape mitica ce da coerenta furtunii de absurd. Nu e nimic patetic, artificial, in plus, plictisitor in textele acestea si nu e vreo joaca, desi e plin de insule ludice. Totul e cit se poate de serios si direct, totul atinge si emotioneaza. Cititi-l pe Mihail Vakulovski si va veti privi pe voi altfel. Si veti privi lumea mai clar. - Cosmin Perta..