Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.

Mihnea-Alexandru Găman

Student Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila“, București.


Cazuri clinice pentru biblioteca studentului la medicină

Cazuri clinice pentru biblioteca studentului la medicină

Volumul „Cazuri clinice pentru biblioteca studentului la medicină” reprezintă o modalitate pedagogică nouă și modernă, menită să stimuleze interesul și curiozitatea științifică a studenților. Cartea reunește o colecţie de cazuri clinice redactate de studenţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti, membri ai Societăţii Studenţilor în Medicină din Bucureşti (SSMB). Cazurile au fost prezentate în cadrul „Sesiunilor Ştiinţifice Medicale” organizate de SSMB, al căror partener constant este Editura ALL. Dr. Camelia Diaconu a acceptat cu bucurie să coordoneze lucrarea, participând cu mult entuziasm la proiectul tinerilor mediciniști. Atât pentru studenții care au redactat textele, cât și pentru cei care le vor studia, volumul simbolizează tranziția de la acumularea de noțiuni teoretice, uneori poate prea stufoasă și aridă, la implicarea practică în stabilirea diagnosticului și a planului terapeutic al unui pacient. Studentul la medicină pare mai interesat acum de o abordare pragmatică a domeniului și poate mai puțin de acumularea exclusivă a noțiunilor teroretice.Structura prezentărilor de caz este foarte ușor de urmărit: Introducere, Prezentarea cazului, Discuții și Concluzii. Patologiile prezentate sunt diverse și complexe: boli respiratorii, cardiace, digestive, renale, hematologice, neurologice, reumatologice, patologie malignă, ginecologică, ortopedică.Publicul-țintă: Acest ghid clinic oferit de colegii mai mari trebuie să își găsească neapărat locul în biblioteca oricărui student la medicină, aflat la debutul carierei profesionale.Alte lucrări semnate de Dr. Camelia Diaconu:Explorări funcționale în medicina internăDe la simptom la diagnostic în practica medicalăDe la simptom la diagnostic în medicina internă..


4490 lei

În stoc
Practica medicală pentru studenții la medicină. Cazuri clinice

Practica medicală pentru studenții la medicină. Cazuri clinice

Un proiect original pentru studenții la medicină.Volumul de față cuprinde o selecție extrem de relevantă de cazuri clinice din diverse specialități, care au ca prim autor un student.Într-o lume în continuă transformare, coordonatorii acestei lucrări își propun revitalizarea practicii medicale printr-o abordare bazată pe învățare activă și cercetare. „Spitalul este un uriaș amfiteatru, în care se învață principiile medicinei”, explică metaforic și totodată foarte eficace dr. Camelia Cristina Diaconu. Cadrului didactic îi revine sarcina de a-și îndruma studenții în direcția în care pot descoperi singuri rezolvarea dilemelor clinice, mai degrabă decât aceea de a le oferi nemijlocit răspunsuri. Medicii cu experiență îndelungată sunt conștienți că traiectoria profesională a fiecăruia dintre ei este jalonată de cazurile clinice care le-au marcat evoluția. De aceea, implicarea tinerilor, încă de pe băncile facultății de medicină, în îngrijirea și prezentarea acestor cazuri se dovedește a fi un exercițiu extrem de util.Astfel, mai mulți studenți entuziaști ai Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila“ din București au pus în pagină cazurile clinice pe care le-au întâlnit în cursul stagiilor de practică medicală, în diverse clinici universitare din București. Volumul care a rezultat reflectă raționamentele clinice pe care le-au aplicat, precum și mecanismul de dezvoltare a abilităților clinice. Excelența clinică se obține prin anamneză atentă, examen clinic și teste paraclinice. Datele rezultate sunt necesare pentru formularea unui diagnostic diferențial complet și pentru inițierea planului de tratament. Modalitatea în care a prins contur această lucrare demonstrează încă o dată potențialul școlii românești de medicină.Foarte important: Volumul coordonat de dr. Camelia Cristina Diaconu și de Mihnea-Alexandru Găman ilustrează modul în care un algoritm corect de decizie clinică are un impact mult mai mare asupra prognosticului și evoluției unui bolnav decât intervențiile tehnologice. Cunoașterea complexității situațiilor și a limitărilor care apar în cabinetul medical fac posibilă evoluția către o practică exemplară.Public-țintă: În primul rând, cartea se adresează studenților la medicină, care trebuie să învețe să formuleze ipoteze clinice și să le testeze ulterior. Numai așa își pot dezvolta încrederea în propriile abilități, esențială în procesul de formare ca medici. Mai mult decât atât, cartea reprezintă un izvor de informații și raționamente utile pentru orice profesionist în domeniul medical...


3990 lei

În stoc
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă