Mindfulness pentru parinti este deja o carte clasica pentru cei care isi doresc relatii familiale mai armonioase. Prezenta, conectare, empatie, compasiune si autocompasiune, conceptele centrale pe care Mindfulness pentru parinti le promova prin exercitii practice acum aproape doua decenii, au fost preluate abia recent de psihologii specializati in relatia parinte-copil, devenind astazi un deziderat pentru orice parinte constient.
Jon Kabat-Zinn, renumit autor si doctor in biologie, fondatorul Clinicii pentru Reducerea Stresului si al Centrului pentru Mindfulness in Medicina, Servicii de Sanatate si Societate din cadrul Universitatii din Massachusetts, isi reuneste fortele in Mindfulness pentru parinti cu sotia sa, Myla Kabat-Zinn, pentru a pune tehnicile de prezenta constienta sau mindfulness la dispozitia familiilor de oriunde.
Desi bogata in sfaturi practice, metode de solutionare a celor mai intalnite dileme parintesti, cat si tehnici de comunicare si relationare, Mindfulness pentru parinti este o carte plina de emotie care ne impartaseste aceste invataturi prin povesti personale, lipsite de incarcatura didactica sau chiar de autoritate in domeniu a volumelor semnate de psihologii specializati in cresterea copiilor.
Asemenea tuturor titlurilor din colectia Parentaj, si acest volum ne ofera mai mult decat retete: Mindfulness pentru parinti, o carte mai actuala decat oricand, prezinta un stil de viata, ne invita sa ne bucuram de momentul prezent din care putem invata neincetat, ne indeamna sa crestem si noi odata cu cei mici.
Mindfulness pentru părinți
Jon Kabat-Zinn Myla Kabat-Zinn- 4300 lei (-860 lei)
-
3440 lei
În stoc
Wishlist
- Editura HERALD
- ISBN: 5948417340102
- Număr pagini: 416
- Limba: Română
- Format disponibil: Paperback
- Dimensiune: 130 x 200
- Anul: 2015
Etichete: Mindfulness pentru parinti, Jon Kabat-Zinn, Myla Kabat-Zinn, Editura Herald, carte, librarie, promotie, Alexandria Librarii, reducere
V-ar putea interesa și...
Alexandria îți recomandă
Livrare începând cu 48h
pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.
Plătești în siguranță
Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.
Retur ușor
Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.
Consiliere telefonică
Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.