Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Minele Regelui Solomon

Minele Regelui Solomon

Henry Rider Haggard
  • 1290 lei
În stoc

Wishlist

Scriitorul ne înfățișează patru eroi, naturi distincte, plecați din motive diferite într-o călătorie în care au parte de o serie de întâmplări periculoase pe care le înfruntă cu curaj, deși uneori sunt chiar pe punctul de a-și pierde orice speranța. Împreună, vor reuși să iasă din situații limită și să atingă ținta acestei călătorii.

Cartea conține și ilustrații alb-negru.

Fragment din carte:

„Nu cred că este cazul să prezint în detaliu întâmplările avute pe drumul spre Loo. Ne-a luat două zile pline să călătorim pe Marele Drum al Regelui Solomon care duce chiar în inima ținutului kukua-nilor. Este suficient să amintesc că, înaintând pe acest drum, bogățiile naturale sporeau văzând cu ochii, iar kraal-urile, înconjurate de marile câmpuri cultivate, deveneau tot mai numeroase. Erau cu toate construite după același principiu că și prima așezare pe care o văzusem, fiind păzite de mari garnizoane de trupe. într-adevăr, la kukuani, că și la germani, la zulusi sau la masai, fiecare bărbat apt de serviciul militar este soldat, astfel încât întreaga forță a națiunii este disponibilă pentru războaiele de cucerire sau de apărare. Călătorind, am fost ajunși din urmă de sute de războinici care se grăbeau spre Loo pentru a fi prezenți la marea sărbătoare anuală și la paradă. Nici că mai văzusem trupe mai arătoase! 

La apusul celei de-a două zile, am poposit oleacă pe culmea unei înălțimi peste care trecea drumul, iar pe câmpia frumoasă și fertilă care se întindea la picioarele noastre, se află Loo! Pentru un basti-nas, orașul este o așezare enormă, cu o circumferința de circa opt kilometri, mărginită de kraal-uri desfășurate la periferie, care, la marile ocazii, servesc drept cantonamente pentru regimente, și de un ciudat deal în formă de potcoavă, pe care urmă să-l cunoaștem mai bine, la vreo trei kilometri și ceva spre nord.”


Etichete: Alexandria Librării, Minele Regelui Solomon, Henry Rider Haggard, Editura Corint

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Dă mai departe

Dă mai departe

Catherine Ryan Hyde


4900 lei

Legende despre flori și arbori

Legende despre flori și arbori

Nicoleta Coatu


1160 lei

Legendele insectelor

Legendele insectelor

Nicoleta Coatu


1160 lei

Ghilgameș

Ghilgameș

„Ghilgameș” este prima legendă a omenirii și este mai veche decât însăși Biblia. Bucură-te acum de e..


1020 lei

Regatul de gheață. Marea carte de colorat
Prima mea carte de cultură generală

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.