Ce ne datorează societatea? Și ce-i datorăm noi în schimb? De-a lungul istoriei, răspunsul nostru la această întrebare inevitabilă a fost poate cel mai important factor determinant al experienței umane. Cunoscut sub numele de contract social, acesta ne modelează instituțiile politice, sistemele juridice și condițiile materiale, dar și organizarea familiei și a comunității, bunăstarea noastră, relațiile și perspectivele de viață. Și totuși astăzi patru din cinci oameni din Europa, Statele Unite, China, India și din diferite țări în curs de dezvoltare cred că acest contract nu funcționează pentru ei. În multe privințe, au dreptate. În această carte, economistul cu reputație internațională Minouche Shafik analizează modul în care, în fiecare etapă a vieții – creșterea copiilor, mersul la școală, îmbolnăvirea, găsirea unui loc de muncă și îmbătrânirea –, societățile din întreaga lume aleg diferite moduri de a pune în comun riscurile și de a împărți resursele, găsind o cale de mijloc între responsabilitatea individuală și cea colectivă, cu rezultate foarte diferite pentru cetățenii lor. Dar, în timp ce bogăția unei națiuni va determina ceea ce este posibil, iar valorile sale, ceea ce este de dorit, aceleași provocări urgente în materie de tehnologie, demografie și climă necesită acum o schimbare majoră a priorităților pretutindeni, cu implicații profunde pentru egalitatea de gen, educație, furnizarea serviciilor de asistență medicală, rolul afacerilor și viitorul pieței de muncă. Este nevoie de o nouă paradigmă dacă vrem să ne adaptăm la lumea de acum și să reconstruim încrederea și sprijinul reciproc pe care se bazează cetățenia și societatea.
Incredibil de clară și de accesibilă, Ce ne datorăm unii altora ne arată calea către un nou contract social potrivit pentru secolul XXI.
NEMAT (MINOUCHE) SHAFIK este decan al London School of Economics (LSE). Născută în Egipt, a emigrat în copilărie în SUA, mutându-se ulterior în Marea Britanie pentru studii postuniversitare în economie. La 36 de ani a devenit cel mai tânăr vicepreședinte al Băncii Mondiale și de atunci a ocupat funcții ca secretar permanent al Departamentului pentru Dezvoltare Internațională al Regatului Unit, director general adjunct al Fondului Monetar Internațional și guvernator adjunct al Băncii Angliei. În această calitate, a contribuit la schimbări majore de politică pe tot globul, de la căderea Zidului Berlinului la Primăvara Arabă, până la prăbușirea financiară din 2008 și criza zonei euro. După numirea ei ca decan al LSE, în 2017, a lansat un program de cercetare, „Beveridge 2.0”, pentru a regândi statul social pentru secolul XXI.