Alchimia – scrie Mircea Eliade ‒ nu este o prefigurare depășită a chimiei. Nu este o știință imperfectă, ci un fenomen cultural cu semnificație cosmică, metafizică și spirituală, care „a lăsat o moștenire mult mai mare lumii moderne decât o chimie rudimentară: i-a transmis credința sa în transmutația Naturii și ambiția sa de a stăpâni Timpul“. Alchimia își are rădăcinile în credințele societăților tradiționale, unde substanțele minerale sunt învestite cu un caracter sacru. Minereurile, asemenea embrionilor, „cresc“ în pântecele Pământului; fierul meteoritic are o dimensiune magică, deoarece provine din Cer… Prelucrând materia, făurarii, la fel ca alchimiștii, participă activ la realizarea scopului Naturii. Ei săvârșesc un ritual ce dezvăluie sensul ascuns al Universului.
Explorând miturile africane, grecești, indiene sau chineze, Eliade consideră că experiența sacrului este universală, constitutivă omului, fiind cea care conferă lumii semnificația sa. În această privință, Făurari și alchimiști este o introducere excelentă în gândirea și opera marelui erudit.