Mircea Eliade

Proza lui Mircea Eliade a construit, text cu text, geografia mitica a Bucurestiului, iar una dintre zonele ei fabuloase, poate chiar centrul ei, il fixeaza strada Mantuleasa. Iar textul intitulat Pe strada Mantuleasa, oricum ar fi considerata (nuvela ampla sau roman scurt), a creat de-a lungul vremii obsesii numeroase.„Bucurestiul din Pe strada Mantuleasa, desi legendar, e mai adevarat decat orasul pe care l-am traversat eu, pentru ultima data, in august 1942“ scrie Eliade in Jurnal.Proza lui Mircea Eliade a construit, text cu text, geografia mitica a Bucurestiului, iar una dintre zonele ei fabuloase, poate chiar centrul ei, il fixeaza strada Mantuleasa. Iar textul intitulat Pe strada Mantuleasa, oricum ar fi considerata (nuvela ampla sau roman scurt), a creat de-a lungul vremii obsesii numeroase. Mai toti citind-o prima oara am incercat o senzatie persistenta a misterului ce se cerea decriptat. Si, in timp, s‑au adunat o multime de legende legate de naratiunea fantastica a lui Mircea Eliade, apoi ele au acaparat chiar strada ce a inceput sa fie cercetata cu alti ochi, diferiti de ai criticului.Elisabeta Lasconi..

Domnisoara Cristina, Sarpele, Secretul doctorului Honigberger, Nopti la Serampore, Un om mare, Douasprezece mii de capete de vite, Fata capitanului, O fotografie la 14 ani, La tiganci, Ghicitor in pietre, Podul, Adoi, Pe strada Mantuleasa, In curte la Dionis, Ivan, Uniforme de general, Incognito la Buchenwald, Pelerina, Les trois graces, Tinerete fara de tinerete, Santurile, 19 trandafiri, Dayan, La umbra unui crin Cartea Proza fantastica, vol. 1 si 2 de la editura Tana, scrisa de Mircea Eliade, face parte din categoriile Literatura romana, Bibliografie scolara, Beletristica si critica din libraria Piata de carte...

Mircea Eliade scrie prima sa carte, Romanul adolescentului miop, la 17 ani (in 1924), prezentand-o insa nu ca un roman, ci ca povestirea unei incercari ratate de a scrie un roman, desi se intituleaza… roman. Ultima lui fraza este totodata si prima: „Pentru ca am ramas singur, m-am hotarat sa incep chiar azi Romanul adolescentului miop”. Acest fapt confera textului deja parcurs de cititor o structura circulara si paradoxala, romanul fiind simultan finit si in curs de finalizare, organizat si haotic. […]Scris in 1928, la 21 de ani, Gaudeamus (Sa ne bucuram) continua Romanul adolescentului miop (1924-1925) si este la fel de strans legat de toate textele scrise de Mircea Eliade in aceeasi epoca, precum precum precedentul. Biograficul intersecteaza deci in continuare literatura, ca si eseurile frecvente din presa, cateva in fiecare saptamana si scrise mereu cu bogata informa?ie si fervoare spirituala. De-aceea citim azi Gaudeamus, un roman autobiografic, nu numai ca o continuare la primul sau roman, ci si in contextul eseurilor din ziarul Cuvantul, unde Eliade era acum invitat sa colaboreze de catre profesorul lui de la Universitate, filosoful Nae Ionescu. Sa nu uitam apoi ca Eliade isi scria in acelasi timp si Jurnalul, din pacate pierdut intre timp, dar si ca respectivul context autobiografic din opera sa se va largi treptat nu numai cu viitoarele sale Memorii, publicate mai intai in franceza, cum am mai spus, sau coresponden?a, ci si cu multe alte romane despre sine, precum Maitreyi, dar si, mai tarziu, din nou despre genera?ia sa, Intoarcerea din rai (1934) si Huliganii (1935), scrise cu aceeasi obsesie de-a o portretiza documentat ca deosebita in istoria culturii romanesti. Sorin Alexandrescu..

„Mă socoteam pregătit să scriu un român. Era mai mult decât un român autobiografic. Voiam să fie în același timp un document exemplar al adolescenței.Îmi propusesem să nu inventez nimic, nici să nu înfrumusețez, cred că m-am ținut de cuvânt. Îmi spuneam că, pentru întâia oară, un adolescent scrie despre adolescență și scrie întemeiat pe „documente”.” (Mircea Eliade, Amintiri)..

Ma socoteam pregatit sa scriu un roman. Era mai mult decat un roman autobiografic. Voiam sa fie in acelasi timp un document exemplar al adolescentei. Imi propusesem sa nu inventez nimic, nici sa nu infrumusetez, cred ca m-am tinut de cuvant. Imi spuneam ca, pentru intaia oara, un adolescent scrie despre adolescenta si scrie intemeiat pe "documente". - Mircea Eliade, Amintiri..

Sacrul si profanul sunt doua modalitati de a fi in Lume, doua situatii existentiale asumate de om de-a lungul istoriei sale. Ele nu prezinta interes doar pentru istoria religiilor sau pentru sociologie, nu fac doar obiectul unor studii istorice, sociologice, etnologice. De fapt, cele doua moduri de a fi, sacrul si profanul, sunt determinate de diferitele pozitii pe care omul le-a cucerit in Cosmos si sunt importante atat pentru filozofi, cat si pentru orice cercetator care doreste sa cunoasca dimensiunile posibile ale existentei umane. - Mircea EliadeTraducere din limba franceza de Brindusa Prelipceanu...

„Deşi există o istorie a religiei, ea nu este ireversibilă, ca oricare altă istorie. Dialectica sacrului permite orice reversibilitate; nici o «formă» nu este scutită de degradare şi descompunere, nici o «istorie» nu este definitivă. Or, se întîmplă ca reversibilitatea poziţiilor religioase să fie şi mai evidentă în experienţele mistice ale societăţilor arhaice. Şamanismul este tocmai una din tehnicile arhaice ale extazului, mistică, magie şi «religie» în sens larg. Ne-am străduit să-l prezentăm în diferitele sale aspecte istorice şi culturale şi am încercat să schiţăm chiar o scurtă istorie a formării şamanismului din Asia Centrală şi Septentrională. Dar cel mai mare preţ l-am pus pe prezentarea fenomenului şamanic însuşi, pe analiza ideologiei sale, pe discutarea tehnicilor sale, pe simbolismul şi mitologiile sale. Credem că o atare lucrare este susceptibilă să-l intereseze nu numai pe specialist, ci şi pe omul cultivat, în general, şi tocmai acestuia ne adresăm în primul rînd.“ (Mircea ELIADE)..

Daca acceptam principiul metafizic enuntat de Swami Shivananda, enigmele ambelor nuvele sunt rezolvate. Putem crede ca, sub influenta adeptului de yoga, Zerlendi, si a practicantului de tantra, Bose, „iluziile“ devin „realitati“ deoarece „realitatea insasi este doar o iluzie“. Desigur, cititorul mediu din Vest va ramane ancorat in viziunea sa proprie a „realitatii“ si pentru el aceste povesti vor continua sa constituie proza fantastica.Desi intentia lui Eliade in scrierea acestor nuvele pare sa nu fi fost una pedagogica, el a gasit in acest tip de fictiune o metoda eficace de comunicare a informatiei pe care el a castigat-o prin studiu si experienta. […]Dar pe langa aceste consideratii, Secretul doctorului Honigberger si Noptile la Serampore raman povestiri reusite – ceea ce, cred eu, ca a fost, inainte de toate, si intentia lui Eliade.Mac Linscott Ricketts..

Un fenomen religios nu se va dezvalui ca atare decat considerat in propria sa modalitate, adica studiat la scara religioasa. A voi sa delimitezi acest fenomen prin fiziologie, psihologie, sociologie, economie, lingvistica, arta etc. inseamna a-l trada; inseamna a lasa sa scape tocmai ceea ce este unic si ireductibil in el, anume caracterul sau sacru. - Mircea Eliade Indata ce observam cele mai umile religii, ne apare o "filozofie de dinaintea filozofiilor" rezultata dintr-un efort de explicare si unificare, dintr-un efort spre teorie, in toate sensurile acestui cuvant: cartea lui Mircea Eliade ne face sa simtim coerenta si nobletea acestei filozofii si, de asemenea, uniformitatea ei de la un continent la altul... - Georges DumezilTraducere din limba franceza de Mariana Noica...

„Un fenomen religios nu se va dezvălui ca atare decât considerat în propria sa modalitate, adică studiat la scară religioasă. A voi să delimitezi acest fenomen prin fiziologie, psihologie, sociologie, economie, lingvistică, artă etc. înseamnă a-l trăda; înseamnă a lăsa să scape tocmai ceea ce este unic şi ireductibil în el, anume caracterul său sacru.“ — MIRCEA ELIADE„Îndată ce observăm cele mai umile religii, ne apare o «filozofie de dinaintea filozofiilor» rezultată dintr-un efort de explicare şi unificare, dintr-un efort spre teorie, în toate sensurile acestui cuvânt: cartea lui Mircea Eliade ne face sã simţim coerenţa şi nobleţea acestei filozofii şi, de asemenea, uniformitatea ei de la un continent la altul...“ — GEORGES DUMÉZILMIRCEA ELIADE (Bucureşti, 28 februarie 1907 – Chicago, 22 aprilie 1986) a făcut studii de filozofie la Bucureşti, încheiate cu o teză despre filozofia Renaşterii (1928), şi la Calcutta, India (decembrie 1928–decembrie 1931). Îşi susţine doctoratul în filozofie, la Bucureşti, cu o lucrare asupra gândirii şi practicilor yoga (1933). Între anii 1933 şi 1940, simultan cu o intensă activitate teoretică, beletristică şi publicistică, ţine cursuri de filozofie şi de istoria religiilor la Universitatea din Bucureşti. În timpul războiului, este ataşat cultural al Ambasadei României la Londra (1940–1941) şi al legaţiei române de la Lisabona (1941–1945). Din 1945 se stabileşte la Paris, unde predă istoria religiilor, întâi la École Pratique des Hautes Études (până în 1948), apoi la Sorbona. Invitat în SUA, după un an de cursuri ţinute ca Visiting Professor pentru „Haskell Lectures" (1956–1957), acceptă postul de profesor titular şi de coordonator al Catedrei de istoria religiilor (din 1985 Catedra „Mircea Eliade") a Universităţii din Chicago.Cronologia operei ştiinţifice şi filozofice (prima ediţie a volumelor): Solilocvii (1932); Oceanografie (1934); Alchimia asiatică (1935); Yoga. Essai sur les origines de la mystique indienne (1936); Cosmologie şi alchimie babiloniană (1937); Fragmentarium (1939); Mitul reintegrării (1942); Salazar şi revoluţia în Portugalia (1942); Insula lui Euthanasius (1943); Comentarii la legenda Meşterului Manole (1943); Os Romenos, Latinos do Oriente (1943); Techniques du Yoga (1948); Traité d'histoire des religions (1949); Le Mythe de l'Éternel Retour (1949); Le Chamanisme et les techniques archaïques de l'extase (1951); Images et symboles (1952); Le Yoga. Immortalité et liberté (1954); Forgerons et alchimistes (1956); Das Heilige und das Profane, 1957 (Le Sacré et le profane, 1965); Mythes, rêves et mystères (1957); Birth and Rebirth, 1958 (Naissances mystiques, 1959); Méphistophélès et l'Androgyne (1962); Patañjali et le Yoga (1962); Aspects du mythe (1963); From Primitives to Zen (1967); The Quest, 1969 (La Nostalgie des origines, 1970); De Zalmoxis à Gengis-Khan (1970); Religions australiennes (1972); Occultism, Witchcraft and Cultural Fashions (1976); Histoire des croyances et des idées religieuses I-III (1976-1983); Briser le toit de la maison (1986)...

„Aşa cum se prezintă, cartea se adresează mai ales istoricilor religiilor, psihologilor şi filozofilor. Cea mai mare parte este consacrată expunerii diverselor forme ale tehnicilor yogice şi a istoriei lor. [...] Am insistat [...] asupra aspectelor mai puţin cunoscute sau insuficient studiate: ideile, simbolistica şi metodele yogice, aşa cum sunt ele exprimate în tantrism, în alchimie, în folclor şi în devoţiunea aborigenă.“ — MIRCEA ELIADE..

Deși avem așteptarea de a găsi o lucrare de nuanță scolastică, teza de licență a lui Mircea Eliade e, mai degrabă, o evaluare a Renașterii din perspectiva intersecției dintre metafizică, religie și artă. Cei pasionați de filosofie vor găsi, în aceste pagini, începutul unui demers de cercetare care viza nouă capitole: doar trei au fost scrise în vederea finalizării studiilor de licență, reprezentând o investigație filosofică dublată de un jurnal de călătorie în Italia anilor 1927-1928. Memoriile lui Eliade sunt, din acest punct de vedere, cel mai bun raport de progres al unei cercetări. Mai înainte însă de a surprinde în ce măsură argumentele avansate în lucrarea sa sunt, în mod surprinzător, rezultatul întâlnirilor fericite cu Papini sau Gentile, trebuie să ne amintim că toate tezele filosofice reunite în acest volum sunt scrise de Eliade la vârsta de 21 de ani.M-aș bucura dacă peste ani, aceste jurnale (cele de călătorie, cât şi cele dedicate cercetărilor filosofice) ar face obiectul unei ecranizări spectaculoase, între Italia, India și România anilor în care Eliade a trăit toate emoțiile unui om sfârșit și renăscut deopotrivă. Până atunci însă, Editura Cartea Românească Educațional aduce publicului versiunea reeditată a acestor două lucrări corespondente – Contribuții la filosofia Renașterii – și jurnalul de călătorie aferent culiselor acestui travaliu hermeneutic, pe alocuri necunoscut celor care aspiră la parcurgerea unui studiu eliadesc riguros. Nu e nici pe departe o lucrare tabu. Dar este, fără îndoială, o lucrare-document: monografică și biografică fără a fi în contratimp, confesională și critică fără a fi în dezacord. Oana Camelia ŞERBAN..

„Redescoperirea valorii cognitive a simbolului de către Europa Occidentală s-a produs în momentul în care aceasta nu mai este singura «creatoare de istorie», când cultura europeană, în loc să se claustreze într-un provincialism sterilizant, se vede constrânsă să ia în consideraţie şi alte căi de cunoaştere, cu alte scări de valori decât ale sale. În această privinţă, toate descoperirile şi curentele succesive având legătură cu iraţionalul, cu inconştientul, cu simbolismul, cu experienţele poetice, cu artele exotice şi nonfigurative etc. au ajutat indirect Occidentul, pregătindu-l pentru o înţelegere mai vie, deci mai profundă, a valorilor extraeuropene.” (Mircea Eliade)a..

Cartea aceasta e cea mai substantiala culegere de eseuri si articole adunate in volum de Eliade inainte de a se stabili definitiv in strainatate. Ele acopera perioada 1931-1939 si au fost reunite parca pentru a releva, sub unghiuri variate, structura, functiile si dialectica simbolului inteles ca forma ireductibila a culturii si a spiritului. Nu este intamplatoare, asadar, asezarea lor sub semnul lui Eminescu...

„Carte de extaz senzorial și mistică dăruirii, Maitreyi este mult mai mult decât o suma de febre erotice, traversate în decorul "literaturii coloniale" cu fervori gidiano-papiniene s.a.m.d. Ea presupune o anume educație a simțurilor, o încărcare spirituală a voluptății, paralel cu fragezirea senzuală a experiențelor livrești. Cum bine observă Allan, "patimă de joc" a acestei feminități explozive anulează „obsesia păcatului" - iată cheia morală a cărții.” (Dan C. Mihaileseu)..

„Maitreyi este un roman viu, substantial, cu o deschidere noua spre problematica omului modern (un spirit, intre altele, voiajor, confruntat in experientele lui existentiale cu mentalitati inradacinate in ceea ce antropologii numesc cultura de profunzime). Nu atat exotismul – desi nici acesta nu poate fi ignorat – este elementul inedit in romanul lui Eliade, ci un spirit nou de a gandi destinul omului in secolul al XX-lea, o vointa clara de sincronizare cu spiritul timpului.Un roman viabil, dupa mai bine de o jumatate de secol de cand a fost scris. Eliade incearca sa construiasca, dupa o formula a lui Bachelard, o mitologie a seductiei.“ - Eugen Simion..