Mircea Eliade

„Iniţierea se află în miezul oricărei existenţe umane autentice. Şi aceasta din două motive: pe de o parte, pentru că orice viaţă umană autentică presupune crize profunde, încercări, suferinţă, pierderea şi recucerirea eului propriu, «moarte şi înviere»; pe de altă parte, indiferent de gradul de împliniri la care a ajuns, la un moment dat orice om îşi vede viaţa ca pe un eşec. În astfel de momente de criză totală, numai o singură speranţă pare să ofere o soluţie: aceea de a-şi lua viaţa de la capăt. Dacă putem spune că iniţierea constituie o dimensiune specifică a existenţei umane este înainte de toate pentru că numai iniţierea conferă morţii o funcţie pozitivă: aceea de a pregăti noua naştere spirituală, accesul la un mod de a fi nesupus acţiunii devastatoare a Timpului.“ (Mircea ELIADE)..

Noaptea de Sanziene insemna pentru mine mai mult decat o carte, un nou titlu adaugat bibliografiei literare; o socoteam piatra de hotar intre trecut si viitor. La nici un alt roman nu lucrasem mai mult si cu mai multa indarjire si atentie. Asteptam sa-l inchei ca sa-l pot judeca, sa-mi dau seama daca reusisem. Mircea Eliade, Memorii Cartea Noaptea de Sanziene, vol. 1 si 2 de la editura Tana, scrisa de Mircea Eliade, face parte din categoriile Literatura romana, Bibliografie scolara, Beletristica si critica din libraria Piata de carte..

„«Omul total» nu este niciodată complet desacralizat, şi avem toate motivele să ne îndoim chiar că o desacralizare totală este posibilă. Secularizarea repurtează succes la nivelul vieţii conştiente. Dar nici un om normal nu poate fi redus la activitatea sa conştientă, raţională, căci omul modern continuă să viseze, să se îndrăgostească, să asculte muzică, să meargă la teatru, să vadă filme, să citească – pe scurt, el nu trăieşte numai într-o lume istorică şi naturală, ci şi într-o lume existenţială, privată şi într-un univers imaginar.” (Mircea Eliade)..

Din romanele de dragoste ale lui Mircea Eliade, nici unul nu se apleaca mai staruitor asupra eternului feminin ca "Nunta in cer".Alcatuit din confesiuni rostite in soapta, din citeva franturi de viata petrecute in Bucurestii "anilor nebuni", romanul prinde in paginile sale destinul framantat a doua cupluri marcate de o iubire stranie si nelinistitoare. Numai ca misterul acesta vesnic, intrupat aici in dubla ipostaza a personajului central al cartii, refuza sa se livreze autorului. Ba pare chiar ca se adanceste ametitor, pe masura ce naratorii lui Eliade isi deapana unul altuia povestea iubirii lor pierdute pentru enigmatica eroina a intamplarilor, Ileana Leana.Portretul ei, realizat din linii de o mare puritate, este unul dintre cele mai tulburatoare portrete feminine din proza romanesca, unul dintre acele chipuri ce-l urmaresc pe cititor multa vreme dupa ce a inchis cartea...

Ramas vreme de aproape sase decenii in manuscris, primul roman al lui Mircea Eliade a constituit la aparitie o adevarata revelatie pentru publicul romanesc. La sfarsitul anilor '80, iubitorii literaturii sale descopereau astfel un cu totul alt scriitor decat cel cu care se obisnuisera pana atunci. Si totusi, romanul acesta de prima tinerete, scris ca un jurnal, ba chiar avand la baza un jurnal, pare sa-i fi pecetluit autorului destinul de prozator. In capitolele sale se dezvaluie intr-adevar sorgintea confesiva a multora din scrierile sale literare de mai tarziu: „Viata se vietuieste inainte, iar eu scriu ceea ce a vietuit“, noteaza undeva eroul romanului, tanar licean care-si propune sa scrie o cronica a adolescentei cum nu s-a mai scris. Si, lasandu-se purtat de meandrele cotidianului, imbatat de puterea pe care i-o confera transcrierea imediata a acestora, Eliade face intr-adevar un portret autentic al adolescentei, alcatuit din jocul prieteniilor si al iubirilor, din framantarile si aspiratiile caracteristice varstei, din urmarirea incordata a fagaduielilor viitorului, din privirea necrutatoare aruncata lumii adultilor...

Sacrul si profanul sunt doua modalitati de a fi in Lume, doua situatii existentiale asumate de om de-a lungul istoriei sale. Ele nu prezinta interes doar pentru istoria religiilor sau pentru sociologie, nu fac doar obiectul unor studii istorice, sociologice, etnologice. De fapt, cele doua moduri de a fi, sacrul si profanul, sunt determinate de diferitele pozitii pe care omul le-a cucerit in Cosmos si sunt importante atat pentru filozofi, cat si pentru orice cercetator care doreste sa cunoasca dimensiunile posibile ale existentei umane. - Mircea Eliade..

„Un fenomen religios nu se va dezvălui că atare decât considerat în propria să modalitate, adică studiat la scară religioasă. A voi să delimitezi acest fenomen prin fiziologie, psihologie, sociologie, economie, lingvistică, artă etc. înseamnă a-l trăda; înseamnă a lăsă să scape tocmai ceea ce este unic şi ireductibil în el, anume caracterul său sacru.” (Mircea Eliade„Îndată ce observăm cele mai umile religii, ne apare o «filozofie de dinaintea filozofiilor» rezultată dintr-un efort de explicare şi unificare, dintr-un efort spre teorie, în toate sensurile acestui cuvânt: cartea lui Mircea Eliade ne face sã simţim coerenţa şi nobleţea acestei filozofii şi, de asemenea, uniformitatea ei de la un continent la altul...” (Georges Dumezil)..