„— Dar la bază ești țăran, cum te descurci cu Occidentul?— Acum nu mai sunt chiar un țăran, scuzați-mă, sunt un „melanj”: și țăran dar și occidental. Multe lucruri numi plac, nici la domnii din apus, nici la ai noștrii. Vorbesc aici de înjurături, lipsă de maniere față de femei, vulgarități la petreceri. Pentru șlefuire, pe unii teregoveni, atât cât s-a putut, i-am învățat dictoane: Nihil sine Deo, Mens Sana in Corpore Sano, Amicus Plato, sed magis amica Veritas.— Ioane, dragă, spuse Bătrânul după un interval de timp, dar pe cal cum îl cheamă? — Mă relaxează întrebarea. Are mai multe nume după țările prin care trecem. Tullius, în Italia, Pierre în Belgia de unde chiar venim, Ludwig în Germania, Franz în Austria, Ianoș în Ungaria, Gheorghe sau Gigi în România. Şi răs - punde la toate.— Asta înseamnă, dragul meu, c-ai trecut acuma la în - toarcere și prin Budapesta. Şi noi, continuă Bătrânul, adică eu și doamna din fân, am vrut să mergem acolo. Spune-ne ce mai e nou prin oraș, amănunte de ultimă oră.— Mon Cher, v-aș spune dar chiar când am traversat capitala asta am dormit ca tunul.— Şi?— Nici un „și”... Gigi cunoaște toate bulevardele, piețele, sensurile interzise și m-a scos în drumul Szegedului.— Şi cu asta chiar închei, dacă tot mergi la Teregova, ne poți lăsa și pe noi în orașul nostru că tot treci prin el? — Cum de nu, se mai pune oare problema?— Oh, am uitat să te întreb, cunoști personalități mai mari, europene?— Cum să nu, duc mere la Curtea Belgiei, regina a mică, moștenitoarea, Helene, moare după ele, nuci la dom - nul Schultz, pere pentru domnul Junkers. Dar astea-s alte povești...”..

... Şi, totuşi, despre noi se spune – e chiar constatarea noastră – că nu de ieri, de azi, trăim în „anormalitate”. În fapt, această stare de lucruri, care se conjugă perfect cu mai vechea zicere „Ca la noi la nimenea”, e generată de ceea ce am putea numi simplu „Omul nepotrivit în orice loc l-ai pune”. Când mă gândesc la alăturarea de cuvinte „omul nepotrivit”, mi se conturează înaintea ochilor personaje în alcătuirea cărora intră trăsături marcat negative, cum ar fi  nepriceperea, lăcomia de bunuri şi bani, înclinarea, comiterea de fraude, lipsa oricărei conştiinţe civice, neruşinare până la Dumnezeu, totul într-un climat de toleranţă al legilor. Să trecem acum de la teorie la exemple ...  (Anormalitatea Românească)... E un cuvânt urât din cauza literei „Z” de la urmă. Transpunerea lui în practică e şi mai urâtă. Umileşte, jigneşte, creează frustrări, aruncă asupra existenţei o umbră cenuşie. Am trăit cea mai mare parte a vieţii, anii cei mai buni, în perioada totalitară din istoria contemporană a României. Drept urmare am să menţionez, fără vreo categorisire pe domenii, câteva dintre cele mai frecvente abuzuri.An 1950, activistul de Partid, putea să dea buzna în casa oricui, la orice orădorea el. Hotărât, călcând cu pantofii, bocancii  murdari pe covoare. Poftiţi, tovarăşe...Miliţianul era în măsură să facă acelaşi lucru, cu adausul că avea şi posibilitatea să ducă pe oricine la „post”. La mare, în nu puţine cazuri, românii, bineînţeles, cu copii cu tot, erau scoşi din anumite hoteluri pentru a li se face loc turiştilor străini. „Ai noştri”, fără scuze, explicaţii, erau direcţionaţi spre cazări evident mai proaste, unde ceva, în mod obligatoriu, nu funcţiona... robinetele de apă caldă, sistemul de iluminat, vreun calorifer ...  (Abuz)... Timpul curge... după luni urmează marţi, apoi, sâmbătă, duminică şi ciclul se reia şi se tot reia, din Epoca de Piatră până acum.În lumina acestor vagi consideraţii despre timp, cum se raportează românii la acesta? Răspunsul nu e chiar atât de greu de aflat. „Ai noştri” au timp, nu se grăbesc... „Lasă că şi mâine e o zi”... „Stai, omule, ai răbdare, că doară nu dau turcii”... „Ce-ţi veni cu graba asta, merem întâi la o bere şi pe urmă om vide”... Nu se precipită dacă situaţia rea se prelungeşte, au răbdare şi, bineînţeles, rabdă aproape orice, căci, până la urmă „timpul”, chiar el, vine cu măturile sale, degajează terenul, duce totul la vale ... (Avem timp?... Avem timp)..