Mircea Sântimbreanu

E greu de spus când și‑a dat seama fetița din povestea noastră cât de puternică este… Poate de pe vremea când era atât de mică încât nu ajungea la clanța ușii și nici să bea apă de la fântâna țâșnitoare. Cu toate acestea, nu rămânea închisă în odaie și nici însetată nu rămânea. Era de ajuns să zică o singură dată cuvintele nu pot!, pentru ca, răsărită ca din pământ, o mână să‑i deschidă ușa sau să o înalțe până la țâșnitura apei. Erau mâinile oricui se afla prin preajmă.Mai târziu, când nu izbutea să‑și îmbrace rochița, căci încerca să‑și vâre capul prin mânecă, era de ajuns același mic scâncet: nu pot! și neputința înceta pe dată, ca prin far­mec. La fel când nu reușea să‑și tragă ciorapii, căci îi punea cu călcâiul în față, sau când încerca să se încalțe, uitând că ciorapii se află vârâți în vârful pantofilor… De undeva se iveau două mâini prietenoase și îndemânatice, și gata necazul. Erau, cel mai adesea, mâinile bunicii...

Când ești răcit, iei aspirine, bei ceai, îți pui picături în nas și stai sub pătură, iar ca să știi că ți-a trecut și poți să pleci la săniuș cu prietenii tăi încerci să rostești, clar și fără poticneli, „Mama mamuților mahmuri nu spune miau-miau-miau“. Desigur, prima dată va ieși „mama mamițelor“, apoi „mama maimuțelor“, apoi „mama mâțelor“, dar într-un târziu vei rosti fără greș acest frumos exercițiu de dicție care dă și titlul unui volum de schițe al lui Mircea Sântimbreanu.Criticii spun că este o izbândă a scriitorului, mare maestru al literaturii pentru copii și observator care descoperă, cu un ochi fin, întâmplări mărunte, drame și conflicte din lumea celor mici. Schițele din acest volum au fiecare câte un tâlc, sunt moralizatoare, dar nu te fac să te ascunzi sub pat de rușine dacă te recunoști în vreun personaj. Oricum te vei prăpădi de râs pe seama unor personaje fantastice precum broaștele vorbitoare, elefanții cu rochiță, berzele inoportune, vei zâmbi încântat de jocurile de cuvinte și vei accepta, fără rezerve, absurdul unor situații.Așa este literatura, mai ales cea pentru copii! „Povestirile lui Mircea Sântimbreanu din Mama mamuților mahmuri deschid o poartă fermecată, de basm, a copiilor, a fetelor și a băieților care învață să privească lumea, să-i înțeleagă limbajul faptelor, al evenimentelor, să fie un magic tărâm unde povestea este pe de-a-ntregul rostită de o voce pură, cucerind prin sinceritate, prin transparența simbolurilor.Mircea Sântimbreanu este înzestrat, și ne-a dovedit-o întotdeauna, cu arta de a se copilări frumos, de a-și lăsa sufletul să fie trăit, văzut de copii.“ Zaharia Sângeorzan, critic literar român. Mircea Sântimbreanu (1926–1999), scriitor, scenarist și editor român. A studiat dreptul și filozofia. A fost asistent la Drept, apoi, din 1952 până în 1960, profesor de istorie într-o școală din București. A avut funcții în sistemul cultural de dinainte de 1989: director general al Centrului Național al Cinematografiei, director în Consiliul Culturii, director al editurii Albatros, de unde a fost forțat să se pensioneze în 1985, fiindcă nu se mai bucura de încrederea regimului comunist. S-a remarcat ca autor de literatură pentru copii: Lângă groapa cu furnici (1964), Recreația mare (1965), Extemporale și… alte lucrări scrise (1963), Să stăm de vorbă fără catalog și Mama mamuților mahmuri (1980)...

Recreatia mare reuneste multe dintre povestirile lui Mircea Santimbreanu. Personajele cartii sunt de doua feluri: pozitive si negative. Avem pe de o parte galeria celor care sunt harnici, care sar in ajutor, invata bine, la plantatul pomilor fructiferi etc. De cealalta parte sunt corigentii, chiulangii, indisciplinatii care soptesc, copiaza, deranjeaza lectia, distrug natura, isi mint parintii...

4 la istorie? La istorie 4? Cam ruşinos, orice s-ar zice. La geometrie e altceva: nu poţi să povesteşti războiul unghiurilor extern-alterne cu cele intern-alterne sau să spui: „Întrucât perimetrul trunchiului de con s-a micşorat fără încuviinţarea Înălţimii Sale, 3, 14 a pornit cu oastea împotriva sa…” Nu merge. Dar la is-to-ri-e 4? La istorie, unde toată treaba e să povesteşti… o poveste?Cât de veche e istoria? Cam cât viaţa noastră. Recreatia mare o carte a copilăriei, o carte ce ne aduce aminte că şi noi am fost copii, am facut prostii, am trecut prin viaţă fără să înţelegem bine cea mai mare „prostie” din viaţa noastră... ŞCOALA!MIRCEA SÂNTIMBREANU.  Recreaţia mare... dar deja... am intrat în recreaţia vieţii!..

Prezentate pe un ton serios sau parodic, schitele sunt inviorate de dialogul alert, de spontaneitatea replicilor, de comicul rezultat din contradictiile existente intre intentiile micilor eroi si sansele lor, limitate, de realizare. Darul observatiei psihologice, limbajul plastic sau metaforic, capacitatea de intelegere a specificului varstei reliefeaza o vadita vocatie de povestitor. Desi intentia educativa a acestor scrieri e in afara discutiei, fiind exprimata adesea explicit consider pe scriitor un profesor cu catedra repubficana»), ea este foarte departe de registrul moralizator. in fond, Santimbreanu aduce un vibrant elogiu copilariei, acel "teritoriu vrajit de care nu ne lasam deposedati pana la ultima sufiare". - Ilie Radu-Nandra- Trebuie neaparat sa visez un cal! O iapa, un manz, musai, ce-o fi, cum o fi, murg, sur, rotat, maro, potcovit sau nu, cal sa fie. Caii imi poarta noroc, de cate ori i-am visat am reusit, am dat lovitura! Dar de ce oi fi visand eu atat de greu cai? Ce naiba imi vin asa de rar, de ce se lasa atat de greu? Visez caini, rate, elefanti, oi, bibilici, tot felul de dracovenii, numai cai nu. De la Anul Nou incoace dac-am visat trei cai. Buni si astia, au fost cu bafta, de ce sa nu recunosc: la geometrie am impuscat un sase, la naturale cand sa ma asculte a sunat de iesire, la istorie m-a amanat pentru data viitoare, adica pentru maine. Asadar, maine ma asculta, musai sa visez la noapte un cal, unul mare, alb, daca se poate, sau cum o fi, murg, sur, rotat, maro.....

- Trebuie neapărat să visez un cal! O iapă, un mânz, musai, ce-o fi, cum o fi, murg, sur, rotat, maro, potcovit sau nu, cal să fie. Caii îmi poartă noroc, de câte ori i-am visat am reușit, am dat lovitura!Dar de ce oi fi visând eu atât de greu cai? Ce naiba îmi vin așa de rar, de ce se lasă atât de greu? Visez câini, rațe, elefanți, oi, bibilici, tot felul de dracovenii, numai cai nu. De la Anul Nou încoace dac-am visat trei cai. Buni și ăștia, au fost cu baftă, de ce să nu recunosc: la geometrie am împușcat un șase, la naturale când să mă asculte a sunat de ieșire, la istorie m-a amânat pentru data viitoare, adică pentru mâine. Așadar, mâine mă ascultă, musai să visez la noapte un cal, unul mare, alb, dacă se poate, sau cum o fi, murg, sur, rotat, maro.....

„«M‑ascultă! M‑ascultă!!! Și nici titlul lecției nu‑l știu… Uf, a‑nchis catalogul, n‑ascultă astăzi», răsuflă Eugenița ușurată și se îndreaptă în bancă, asudată, dar victorioasă. Slavă ție, zeiță a infanteriei fără muniții, atacul nu va avea loc! Deodată se strâmbă ca săgetată într‑o măsea: profesorul întreabă fără catalog, din bănci! Eugenița se ascunde din nou în spatele meterezului, cu ochii închiși, așteptând glonțul rătăcit al vreunei întrebări.“..

«M‑ascultă! M‑ascultă!!! Și nici titlul lecției nu‑l știu… Uf, a‑nchis catalogul, n‑ascultă astăzi», răsuflă Eugenița ușurată și se îndreaptă în bancă, asudată, dar victorioasă. Slavă ție, zeiță a infanteriei fără muniții, atacul nu va avea loc! Deodată se strâmbă ca săgetată într‑o măsea: profesorul întreabă fără catalog, din bănci! Eugenița se ascunde din nou în spatele meterezului, cu ochii închiși, așteptând glonțul rătăcit al vreunei întrebări.“..

„Tatăl, ființă necunoscută”, „Portretul colegei de bancă”, „Hamurabi”, „Cartofii”, „Unde se varsă Nilul” sunt doar câteva dintre povestirile cele mai populare cuprinse în acest volum memorabil, care a marcat copilăria multora dintre noi. Scrise cu tandrețe și înțelegere pentru cei care nu se dau în vânt după școală, prozele din acest volum arată încă o dată că succesul lui Mircea Sîntimbreanu se bazează pe o fină înțelegere a psihologiei infantile, garnisită cu un deosebit simț al umorului.Cărțile din colecția Arthur retro sunt ideale pentru nostalgicii poveștilor vechi. Reeditările edițiilor originale aduc în contemporaneitate minunatele ilustrații canonice și redevin cărțile cult ale copiilor de toate vârstele, ajutându-te să reactivezi magia propriei copilării și să le transmiți copiilor tăi valoarea și frumusețea timpului petrecut în compania unei cărți.„Convingerea lui Mircea Sântimbreanu că arta este cel mai bun camarad al educației și că ea poate răzbate cu mai mult succes decât orice discurs didacticist, dincolo de orice piedici vremelnice, direct spre inimile voastre, ale copiilor, este motorul care pune în mișcare această carte. Nu ne rămâne decât să vă invităm la lectură! Să râdeți în hohote, să rămâneți pe gânduri, să deveniți mai citiți și mai puternici!” - Anca Spiridon..

Cuprins:Mircea Santimbreanu. Fișa biobibliograficăCuvânt înainte    ConvorbiriLa început câteva cuvinte despre cât durează o oră de clasăDisciplinaAutodisciplina - forma superioară a disciplineiDespre disciplina la lecțieDisciplina pregătirii temelorControl și autocontrolColegii noștriCum să ne ajutăm colegii la învățăturăE grea matematică?Limba noastră    Respectul față de părințiDespre respectul față de profesorRespectarea bunului obștescOnoarea detașamentuluiDespre recapitulareDespre tezeDespre vacanțăCărți poștaleÎntâlnirea cu școalaContra cronometruAbsenți-prezențiAjutăAjutooor!…"Vino, teză, cu viteză… - Puștiule! De ce nu cu post-scriptum? A, B, C Poli opușiUn "duo" Întâlniri și reîntâlniriPornind de la trandafiri    MăsuraFapte pionierestiFruntașiiSteluțaFrumusețea orașelorBunicii..

In activitatea curenta a dascalilor, dar si in viata de zi cu zi a parintilor si bunicilor, literatura pentru copii este un ajutor, un insotitor permanent in procesul educativ.Mai mult chiar, cartea lui Mircea Santimbreanu, Sa stam de vorba fara catalog, valideaza ideea conform careia literatura destinata copiilor trebuie sa fie capabila in egala masura – prin natura ei – sa creeze placere estetica. Lucian Pricop..

Recreatia mare a aparut prima data in 1965, deci sunt ceva ani de cand aceasta celebra culegere de vreo optzeci de schite n-a avut parte nici macar de o zi de vacanta! A tot fost retiparita, gazetele literare au tot scris despre ea, ba chiar a si fost adaptata pentru reprezentatii sce- nice, prin anii 1970, la Teatrul "Ion Creanga" din Bucuresti. Mircea Santimbreanu e un fel de I.L.Caragiale pentru copii, nu-i narav sa nu-l recunoasca la cetatenii de varsta scolara si sa nu-l incondeieze, discret-moralizator, cu putina satira si cu putin umor! Recreatia mare e plina de lenesi, de superficiali, de uituci, de demagogi si de laudarosi, dar toti acesti pusti si pustoaice sunt simpatici, iar poznele lor nu sunt un capat de lume, asa cum nici defectele lor nu sunt definitive. Merita sa te distrezi pe seama lor si sa schitezi un zambet subtire...

Cărţile de neuitat ale copilăriei, capodoperele literaturii din toate timpurile reprezintă repere obligatorii în formarea gustului pentru lectură și în educația cititorilor mai mici și mai mari.Cu ajutorul colecției Lecturi școlare, elevii vor avea la îndemână creațiile cele mai cunoscute și mai îndrăgite ale scriitorilor clasici și moderni din literatura română și universală, reprezentând bibliografia obligatorie pentru pregătirea de nota 10 la limba și literatura română...