Elegia și meditația sunt, am putea spune, speciile lirice de baza, confundandu-se, în esență lor, cu ideea de poezie însăși. Sunt cele mai profunde și cele mai „poetice”, atât în antichitate, cât și azi. Obțînând în timp o dimensiune meditativă tot mai pronunțată, elegia e tratată azi aproape indispensabil alături de meditație (și invers). Antologia ilustrează evoluția genurilor în literatură română, începând cu Asachi și Conachi, preluând în poezia pașoptistă modelul romantic occidental (Cârlova, Heliade-Rădulescu, Alexandrescu, Bolintineanu, Alecsandri), că să culmineze cu lirică elegiacă eminesciană. În interbelic au scris elegii (cu note meditative tot mai pronunțate) Blaga, Arghezi, Bacovia, Barbu; concurati de poezia elegiac-meditativă a postbelicilor Stănescu, Sorescu, Brumaru, Ursache sau Vieru, ajungând până la contemporanii noștri.
Antologia își propune o selecție dintre cele mai relevante elegii și meditații din literatură română, precum și un studiu introductiv care descrie evoluția speciilor în literatură universală și română, interferență lor și locul pe care îl ocupă în creația marilor artiști ai cuvântului. Panorama cuprinde evoluția acestor specii și modelele create pe terenul literaturii române.
Cartea corespunde curriculei la literatură română și este destinată elevilor, liceenilor, studenților, profesorilor și altor categorii de cititori, atât pentru lectură în scopuri didactice, cât și în perspectiva unei lecturi de plăcere.