O splendidă enciclopedie a zeilor și zeițelor, eroilor și eroinelor, nimfelor, spiritelor, monștrilor și locurilor din mitologia clasică Aceasta este una dintre cele mai valoroase lucrări de popularizare a culturii clasice apărute în ultimele decenii. În paginile sale, sunt prezentate într-un stil fermecător peste 700 de personaje, creaturi și locuri fabuloase. Abordarea grafică și ilustrațiile spectaculoase o transformă într-un adevărat album de colecție. În scrierile autorilor antici apare un număr enorm de zei, eroi și monștri, dar și de locuri în care se petrec poveștile lor. O parte considerabilă a acestor repere ale mitologiei greco-romane se regăsește în catalogul întocmit de Annette Giesecke. Destinul lucrării de față se împletește cu cel al volumului Mitologie: Povești nemuritoare despre zei și eroi, semnat de Edith Hamilton și publicat, de asemenea, în limba română de Editura ALL. Practic, Mitologia clasică de la A la Z prezintă în detaliu personajele și locurile care apar în cartea lui Edith Hamilton. Cele două volume pot fi citite împreună, pornind de la miturile repovestite de Hamilton și aprofundând apoi genealogiile personajelor, faptele lor și locurile în care au trăit, așa cum sunt redate de Giesecke. Dar această enciclopedie își depășește statutul de companion și poate funcționa perfect și individual, ca un ghid de sine stătător. Cititorii vor descoperi caracteristicile și istoricul reperelor mitologice, plus modul în care se reflectă acestea în literatură, muzică, artă și chiar în cultura pop. Punctele de interes sunt grupate în patru categorii principale: zei, oameni, monștri și locuri. Zeii și zeițele din Olimp, amazoanele, taberele din războiul troian, spiritele care trăiau în copaci și în ape, monștrii terifianți, creaturile jumătate om - jumătate animal, eroii neînfricați ca Hercule, Perseu sau Tezeu – cu toții se regăsesc în antologia lui Giesecke. Autoarea surprinde fidel contextul epocilor în care au apărut aceste personaje și locuri, dar le interpretează și în cheie modernă. Datorită sistemului de trimiteri încrucișate pe care l-a creat, cititorul are acces la toate informațiile complete privind punctele de interes care se încadrează în mai multe categorii. În același timp, se stabilesc și echivalențele între mitologia greacă și versiunea romană. Lucrarea este întregită de un glosar de surse antice și sublimată de cele 10 planșe impresionante. Cele patru părți principale sunt: Zei, zeițe, spirite și nimfe Eroi, eroine și oameni Monștri, minuni și creaturi jumătate om, jumătate animal Locuri și obiective importante
- Editura ALL
- ISBN: 9786065876064
- Număr pagini: 384
- Limba: romana
- Format disponibil: hardcover
- Dimensiune: 165 x 215
- Anul: 2022
Etichete: Mitologia clasica de la A la Z, O enciclopedie a zeilor si zeitelor, eroilor si eroinelor, nimfelor, spiritelor, monstrilor si locurilor, Annette Giesecke, Editura All, carte, Alexandria Librarii, promotie, librarie
Alexandria îți recomandă
Livrare începând cu 48h
pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.
Plătești în siguranță
Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.
Retur ușor
Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.
Consiliere telefonică
Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.