„Mai știu și că prin aceste rânduri smerite n-o să izbăvesc și n-o să împiedic lumea de la pieire, dar mă rog și nădăjduiesc ca măcar unul din acești copii talentaţi, care vor citi cartea asta, să cugete și să-și vină în fire la vreme, ferindu-se astfel de capcana pe care Dușan n-a reușit s-o ocolească. De bună seamă, n-am vrut să afirm aici că arta ar fi ceva rău în sine, Doamne ferește, căci toţi cei dăruiţi cu talent de la Dumnezeu, pentru orice fel de lucrare, sunt datori să nu-l îngroape, ci să-l înmulţească. Dar, cu acest prilej, vreau să-i îndemn să-și vadă înzestrarea ca pe un dar primit de la Dumnezeu și să le spun că, dacă o vor înnobila prin rugăciune și prin mulţumire, atunci Însuși Duhul Sfânt va modela și va îndruma lucrarea lor, pentru a fi spre folosul, și nu spre pieirea sufletului. Într-acest chip, multe capcane și primejdii fi-vor ocolite.” (Monahul Arsenie)
- Editura PREDANIA
- ISBN: 9786068195612
- Număr pagini: 112
- Limba: Română
- Format disponibil: Paperback
- Dimensiune: 11x16
- Anul: 2019
Etichete: Librărie, Alexandria Librării, Am vrut libertatea și am ajuns robi, Monah Arsenie, Editura Predania, Carte, Reducere, Autor, Online, Religie, Credință, Preț
V-ar putea interesa și...
Alexandria îți recomandă
Livrare începând cu 48h
pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.
Plătești în siguranță
Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.
Retur ușor
Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.
Consiliere telefonică
Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.