„Morcoveaţă şi Felix se întorc de la vecernie şi grăbesc pasul spre casă. E vremea gustării de la ora patru.
Pe Felix îl aşteaptă o felie de pâine unsă cu unt sau cu marmeladă, pe Morcoveaţă răbdări prăjite pe pâine. Asta pentru că s‑a grăbit să‑şi dea ifose de om mare şi s‑a lăudat faţă de martori că nu‑i mâncăcios.
Îi plac lucrurile simple şi de obicei mănâncă pâinea goală; face pe grozavul. Astă‑seară o ia înaintea lui Felix, vrând să primească cel dintâi gustarea. Uneori, pâinea goală i se pare cam tare lui Morcoveaţă.
Atunci o înhaţă cu duşmănie, muşcă vârtos din ea, dă îndârjit din cap şi o crănţăne între dinţi, de sar fărâmiţe. Ai casei, strânşi în jur, îl privesc minunându‑se.
Stomacul lui de struţ ar înghiţi orice: piatră, monede coclite.
Într‑un cuvânt, când e vorba de mâncare, nu face mofturi.”
