„Sri Maharshi, prin faptul că ne-a oferit o formulă de viață prin tehnica modernă a Vicharei, a pus în practică vechiul adevăr potrivit căruia fie și numai un cuvânt al unui Maestru autentic, dacă este pus în practică, este suficient ca să conducă aspirantul la atingerea beatitudinii spirituale.”
„Absența egoismului, care caracterizează marile ființe, nu se bazează pe sentimentalism sau teorii. Aceste ființe își cunosc sursa. Când Iisus Hristos s-a rugat pentru dușmanii săi ori când Maharshi, bătut fiind de hoți, le-a întors și partea cealaltă ca să-l lovească, ei cunoșteau legea. Nu este pic de ipocrizie în faptele lor. Ei erau conștienți că aceeași viață curge și prin venele persecutorilor, și printr-ale lor. Singura diferență este că Iisus și Maharshi erau conștienți de unitatea care există în tot, pe când persecutorii lor, nu.”
„Personalitățile individuale pot fi asemuite frunzelor unui copac. Ele sunt multe, dar nu au fiecare o viață de sine stătătoare, ci au viața comună a copacului. Copacul este sursa existenței lor. Frunzele cresc, se ofilesc și în final mor. Dar copacul nu este afectat de soarta frunzelor. Nu are nicio frunză preferată; știe că acestea joacă un rol temporar, însă știu oare și frunzele care este destinul copacului din care au crescut, a cărui durată de viață depășește cum mult durata vieților fiecăreia dintre ele?
Din punctul de vedere al frunzei, viața este limitată, posibilitățile ei sunt circumscrise unui destin și toate eforturile de a evita o existență comună sunt zadarnice. Ar putea realiza că viața copacului, care continuă și după ce ea nu va mai fi, este singura care contează; că îndeplinirea cu credință a funcției ei de frunză este singurul mod în care poate îmbunătăți viața copacului de care depind atât viața ei, cât și viețile tuturor frunzelor.”