Când prietenii extratereștri Zig și Wikki își pierd nava spațială pe Pământ, prietenia lor este serios pusă la încercare. Pentru a ajunge acasă, ei trebuie să treacă printr-o fermă și printr-o... vacă, aflând pe traseu o mulțime de lucruri interesante despre ecologie (și luându-se la ceartă). Povestea amuzantă, bazată pe informații științifice, a Nadjei Spiegelman și a lui Trade Loeffler e plină de aventuri palpitante și informații despre caca. Ce și-ar putea dori mai mult un tânăr cititor?
Scriitoarea Nadja Spiegelman este fiica celebrului artist Art Spiegelman și a editoarei Françoise Mouly, art editor al revistei The New Yorker.
Cartea face parte din seria BeDe citit ușor, o colecție de benzi desenate pentru cititori începători. Titlurile de la nivelul 3 sunt recomandate pentru clasele a II-a și a III-a și se caracterizează prin: • 800-1000 de cuvinte în propoziții lungi • poveste lungă, cu mai multe capitole • cadru larg, cu schimbări de timp și loc al acțiunii.