Naondel. Cronici din Mănăstirea Roșie

Fragment din cartea "Naondel. Cronici din Manastirea Rosie Vol.2" de Maria Turtschaninoff:

"Intr-o dimineata m-am trezit devreme. Venise primavara si stateam la fereastra si priveam pasarile zburand. O lebada a trecut pe langa mine cu aripi grele. Grauri umblau pe sub fereastra mea, ciugulind viermi. Nu am vazut nicio pasare de mare, dar zaream marea ca o stralucire indepartata. O briza dinspre sud aducea cu ea mirosul de sare si alge marine. Barbatul era plecat de mult timp in calatorii. Adunaseram o multime de provizii. Foarte curand avea sa vina vremea sa plecam. Hotaraseram cum vom scapa, in ciuda protestelor lui Sulani. Urma sa ne intalnim noaptea in sala mare si sa-i atragem inauntru pe paznici, poate spargand ceva, sau printr-o alta modalitate de a le atrage atentia fara sa le trezim pe celelalte femei. Doua dintre noi aveau sa astepte ascunse in umbra cu obiecte grele. Apoi aveam sa-i luam pe paznici prin surprindere, sa-i lovim pana isi pierd cunostinta, sa le luam cheile si sa iesim. Paznicii nu mai intampinasera niciodata rezistenta din partea femeilor din dai-rahesin, asa ca nu erau pregatiti pentru asa ceva. Daca reuseam sa-i surprindem, nu ar fi fost greu pentru trei femei sa doboare doi barbati. Estegi avea sa astepte in fata usilor cu proviziile. Planuiseram sa luam tot ce ne trebuia si sa fugim, la adapostul intunericului. Naondel ne astepta. Oceanul ma astepta. Trebuia sa pornim in calatorie cand incepea sa bata vantul de nord-est. Ne-ar fi dus la Terasu in zece zile, sau putin mai mult. De-a lungul drumului erau insule unde ne puteam opri ca sa ne reinnoim proviziile. Dar mai era o jumatate de luna pana sa vina vanturile potrivite.
Asa ca am asteptat.
Si barbatul s-a intors.
Estegi a fost cel care a adus vestea. Garai si cu mine stateam langa micul iaz din curte. Mai mult decat oricine, probabil ca Garai era cea care simtea cel mai mult lipsa libertatii de a vizita Gradina Seninatatii Eterne atunci cand dorea. Statea cu o mana in apa si parea sa asculte cu concentrare. Eu eram asezata pe o banca, cu fata spre soare si spre vantul dinspre sud. Estegi a iesit prin arcada, a ingenuncheat si s-a inclinat, mai intai in fata lui Garai, apoi in fata mea.
- Vizirul regatului Karenokoi doreste sa se adune intreaga familie in sala mare, a spus ea.
Am tresarit. Uitasem de el. Naondel imi umpluse atat de mult gandurile, incat aproape ca uitasem de ce trebuie sa fugim.
- Cand s-a intors? a intrebat Garai. Parul lung si alb ii atarna ca un sal pe umerii subtiri. Fusese cumparata, la fel ca mine. Stiam asta. Dar fusese vanduta impotriva vointei ei.
Nu fusese cu adevarat vointa mea sa-mi vand trupul, sa vin aici, dar cel putin eu luasem hotararea asta.
- Ieri-seara, doamna mea.
Estegi a ezitat.
- Nu a venit singur.
Ea si Garai au facut un schimb de priviri. Oare Estegi avea sa ne tradeze? Era apropiata de sotia vizirului si de Garai, dar si de Sulani. Avea o relatie diferita cu fiecare."