Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Puterea de convingere

Puterea de convingere

Napoleon Hill
  • 4500 lei
În stoc

Wishlist

Puterea de convingere este una dintre cele mai vândute cărţi din secolul XX. Metodele fascinante ale lui Napoleon Hill au ajutat nenumăraţi oameni să-şi recapete încrederea în sine, să-şi descopere şi să-şi stăpânească puterile mentale, să-şi cultive dorinţa de a reuşi în viaţă, şi totul numai folosind arta convingerii. 

Puterea de convingere arată, în termeni foarte limpezi, că principiile succesului, aşa cum au fost ele postulate de Hill, pot avea o influenţă directă asupra capacităţii noastre de a fi convingători şi de a vinde. Bazată pe multe dintre materialele autorului, publicate sau nu anterior, această carte prezintă punctual conceptele pe care Hill le va relua într-o bună parte din bestsellerurile sale.

În introducerea cărţii de faţă, W. Clement Stone, unul dintre cei mai renumiţi experţi în arta vânzării, face o prezentare a conceptelor pe care se întemeiază cele 17 principii ale succesului descrise de Napoleon Hill, toate având o legătură strânsă cu capacitatea noastră de convingere şi cu domeniul vânzărilor.

La început, autorul se concentrează atât asupra metodelor prin care să preluăm controlul asupra minţii noastre, cât şi asupra modalităţilor prin care să ne menţinem entuziaşti, să ne cultivăm abilităţile de negociere şi să ne sporim capacitatea de a face prezentări convingătoare. 

În următoarea secţiune aflăm povestea lui Del Smith, un om pe care Fundaţia „Napoleon Hill“ îl dă drept exemplu cititorilor, întrucât a dobândit un statut extraordinar prin folosirea cu succes a principiilor lui Hill, ajungând bogat şi având o viaţă împlinită.

În final, cartea prezintă o colecţie de afirmaţii şi pilde despre succes, scrise sau culese de napoleon hill. Citiţi-le şi valorificaţi-le! Vă vor ajuta să vă transformaţi într-un om entuziast şi vă vor face să simţiţi gustul succesului!


Etichete: Librărie, Alexandria Librării, Puterea de convingere, Napoleon Hill, Editura Curtea Veche, Cărți cheie, Reducere, Carte, Autor, Online, Dezvoltare Personală, Psihologie Practică, Preț

Spune-ţi opinia

Autentifică-te sau Înregistrează un cont nou pentru a putea scie o opinie

V-ar putea interesa și...


Știința de a vinde

Știința de a vinde

Napoleon Hill


4200 lei

Think and Grow Rich

Think and Grow Rich

Napoleon Hill


9900 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.