În Maran, viața este suspendată între realitate și basm, într-un timp care prinde contur încet-încet, luând dureros forma istoriei. În acest sat de piatră aflat sub legea credințelor străvechi de pe vârful unui munte armean, războiul și dezastrele naturale zdruncină pacea fragilă a unor oameni ieșiți din comun. Doar câțiva vor supraviețui și vor putea spune povestea unui veac. Printre ei, Anatolia și Vasili, a căror iubire neașteptată salvează lumea. Anatolia, a cărei sarcină târzie, miraculoasă, amintește de sarcina Sarei, este, la 58 de ani, cea mai tânără locuitoare a satului. Ea aduce pe lume o fetiță, la capătul unui lung șir de drame. Viața sa, ca și cea a lui Vasili, a fost marcată de suferință, moarte, luptă și îndârjire, dar și de evenimente providențiale și semne inexplicabile, precum îngerii care coboară din cer să adune sufletele celor care mor. Apariția unui misterios păun alb, la sfârșitul unei cumplite foamete care a secerat viețile copiiilor din sat, stă sub semnul fantasticului. Misiunea sacră a splendidei păsări este să-l protejeze pe singurul băiat din Maran, un orfan pe care bunicii îl ocrotesc cu fervoare. Sub protecția acestui geniu bun, copilul supraviețuiește, crește, se căsătorește departe, are un fiu, iar întoarcerea lui în Maran și nașterea fetiței Anatoliei sunt semnele unei mântuiri...

„Din cer au căzut trei mere este o minunată saga despre locuitorii unui sat armean. Însă povestea acestui sat este de fapt o poveste despre noi. Și aici stă talentul scriitoricesc al lui Narine Abgarian. O carte plină de tandrețe și umor, subtilitate și genul acela de măiestrie rară, atât de firească, încât nici n-o remarci.“ — EVGHENI VODOLAZKINO lume în care personajele și întâmplările conturează o realitate simbolică, extrasă din amănuntele vieții de zi cu zi, o iubire târzie care salvează lumea, un sat de piatră aflat pe vârful unui munte armean, unde magia și misterul și-au păstrat neatinse puterile. Cu o somptuoasă imaginație și o atenție deosebită pentru detaliile cele mai fine, Narine Abgarian construiește un univers în care cititorul își dorește să zăbovească mult după ce povestea s-a sfârșit.În Maran, viața este suspendată între realitate și basm, într-un timp care prinde contur încet-încet, luând dureros forma istoriei. Războiul și dezastrele naturale au zdruncinat în nenumărate rânduri pacea fragilă a oamenilor. Anatolia, a cărei viață, nu mai puțin decât a celorlalți, a fost marcată de suferință, moarte, luptă și îndârjire, dar și de evenimente providențiale și semne inexplicabile, este, la 58 de ani, cea mai tânără locuitoare a micii așezări din vârf de munte. Și crede că viața ei, ca și a satului, se apropie de sfârșit, fără să știe că va fi, de fapt, purtătoarea miracolului care va face totul să renască. Iar timpul este învins...

Doua fetite de unsprezece ani, Maniunea si Narine, se cunosc la corul scolii, in timpul unui spectacol la care scena se prabuseste, iar fetele se trezesc ingramadite una peste alta. In sperietura momentului, Maniunea facuse pipi pe ea, iar Narine intelege ca, pentru ca intre doua fete sa se infiripeze o prietenie pentru tot restul vietii, cateodata pur si simplu este nevoie ca una sa faca pipi pe cealalta. Impreuna, Maniunea si Narine trec prin cele mai amuzante intamplari la scoala si acasa, supravegheate indeaproape de formidabila bunica Ba.  Pe parcursul povestirii, ati putea avea impresia ca bunica Ba era indaratnica, incapatanata si despotica. Acest lucru nu este deloc adevarat. Sau nu este chiar asa. Era foarte iubitoare, buna, plina de compasiune si devotata. Daca nu o enervai, parea un inger in carne si oase. (...) Am avut de-a face cu aceasta forta a naturii de mai multe ori, si totusi am supravietuit. Copiii sunt la fel de tenace ca si gandacii. - Narine Abgarian Maniunea este o poveste despre un orasel sovietic izolat, departe de orice capitala, si despre locuitorii acestuia. Despre modul in care, cu toate lipsurile oribile si restrictiile de tot felul, oamenii au dobandit intelepciunea de a trai si de a se bucura de viata. Maniunea este o carte pentru copii deveniti adulti. Pentru cei care la treisprezece, ca si la saizeci de ani, cred in bine si privesc zambind spre viitor. Maniunea este declaratia mea de dragoste nesfarsita pentru rudele mele, pentru cei dragi si pentru orasul in care am avut norocul sa ma nasc si sa cresc.Lectura placuta, prieteni! - Narine Abgarian..

Un secol de istorie armeană, văzut prin prisma femeilor dintr-un orășel de munte, se desfășoară în Simon, noul bestseller internațional al scriitoarei Narine Abgarian. Simon ne atrage într-un vârtej de povești, în care duritatea vieții se îngemănează cu delicatețea iubirii, iar tragicul și sumbrul se întrețes cu umorul și exuberanța.Într-un orășel din Armenia, moare zidarul Simon. A avut o viață lungă, s-a bucurat de respect, dar a fost cunoscut și pentru numeroasele sale aventuri amoroase. La înmormântare se adună toate femeile pe care le-a iubit: Susanna, prima dragoste, fata cu o copilărie invadată de tenebre, Eliza, modestă și tandră, trădată de propriul soț, Sofia, frivolă și plină de viață, dar marcată de suferința numeroaselor sarcini pierdute, Silvia, internată cândva abuziv într-un spital de psihiatrie, fără dreptul de a-și mai vedea copilul. Pentru ele, iubirea lui Simon a fost vraja care le-a schimbat complet soarta. Și să nu uităm de Melania, soția care a învățat cu timpul să se resemneze cu aventurile lui, punând însă la cale din când în când câte un scandal cu țipete și veselă spartă, pentru a-și păstra demnitatea, sau de Sașia Vardanuș, personajul aproape magic, care însoțește ca un fel de cor antic povestea fiecăreia dintre femei.„Alcătuit din povești de viață răscolitoare, romanul lui Narine Abgarian este înțelept într-un sens aproape biblic.“ — ANNA DELIANIDI..

O carte plina de caldura si iubire in care durerea devine o sursa de frumos si lumina.O carte despre cei care au supravietuit razboiului. Si despre cei care n-au supravietuit. Treizeci si una de povestiri inlantuite despre locuitorii oraselului armean Berd, aflat la granita cu Azerbaidjanul, a caror viata e schimbata pentru totdeauna de razboiul (cat se poate de real) care abia s-a incheiat (sau poate nu). Aici, oamenii inca mai pun carne la garnita, aduna mierea, coc paine si tes covoare, dar viata fiecaruia se imparte in "inainte" si "dupa". Aproape fiecare dintre ei a pierdut pe cineva apropiat. Dar invata sa traiasca mai departe si sunt incredintati ca atata timp cat mai ai un strop de putere trebuie sa-i ajuti pe cei care au mai multa nevoie decat tine. Uneori, chiar pe un inamic. Astazi, orasul e acelasi - cu ninsori in februarie si aroma de miere pe campurile din imprejurimi in septembrie, cu batrani buni la suflet si incapatanati. Numai viata e altfel.Traducere din limba rusa de Luana Schidu...