Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Din cer au căzut trei mere

Din cer au căzut trei mere

„Din cer au căzut trei mere este o minunată saga despre locuitorii unui sat armean. Însă povestea acestui sat este de fapt o poveste despre noi. Și aici stă talentul scriitoricesc al lui Narine Abgarian. O carte plină de tandrețe și umor, subtilitate și genul acela de măiestrie rară, atât de firească, încât nici n-o remarci.“ — EVGHENI VODOLAZKINO lume în care personajele și întâmplările conturează o realitate simbolică, extrasă din amănuntele vieții de zi cu zi, o iubire târzie care salvează lumea, un sat de piatră aflat pe vârful unui munte armean, unde magia și misterul și-au păstrat neatinse puterile. Cu o somptuoasă imaginație și o atenție deosebită pentru detaliile cele mai fine, Narine Abgarian construiește un univers în care cititorul își dorește să zăbovească mult după ce povestea s-a sfârșit.În Maran, viața este suspendată între realitate și basm, într-un timp care prinde contur încet-încet, luând dureros forma istoriei. Războiul și dezastrele naturale au zdruncinat în nenumărate rânduri pacea fragilă a oamenilor. Anatolia, a cărei viață, nu mai puțin decât a celorlalți, a fost marcată de suferință, moarte, luptă și îndârjire, dar și de evenimente providențiale și semne inexplicabile, este, la 58 de ani, cea mai tânără locuitoare a micii așezări din vârf de munte. Și crede că viața ei, ca și a satului, se apropie de sfârșit, fără să știe că va fi, de fapt, purtătoarea miracolului care va face totul să renască. Iar timpul este învins...


3200 lei

În stoc
Maniunea

Maniunea

Doua fetite de unsprezece ani, Maniunea si Narine, se cunosc la corul scolii, in timpul unui spectacol la care scena se prabuseste, iar fetele se trezesc ingramadite una peste alta. In sperietura momentului, Maniunea facuse pipi pe ea, iar Narine intelege ca, pentru ca intre doua fete sa se infiripeze o prietenie pentru tot restul vietii, cateodata pur si simplu este nevoie ca una sa faca pipi pe cealalta. Impreuna, Maniunea si Narine trec prin cele mai amuzante intamplari la scoala si acasa, supravegheate indeaproape de formidabila bunica Ba.  Pe parcursul povestirii, ati putea avea impresia ca bunica Ba era indaratnica, incapatanata si despotica. Acest lucru nu este deloc adevarat. Sau nu este chiar asa. Era foarte iubitoare, buna, plina de compasiune si devotata. Daca nu o enervai, parea un inger in carne si oase. (...) Am avut de-a face cu aceasta forta a naturii de mai multe ori, si totusi am supravietuit. Copiii sunt la fel de tenace ca si gandacii. - Narine Abgarian Maniunea este o poveste despre un orasel sovietic izolat, departe de orice capitala, si despre locuitorii acestuia. Despre modul in care, cu toate lipsurile oribile si restrictiile de tot felul, oamenii au dobandit intelepciunea de a trai si de a se bucura de viata. Maniunea este o carte pentru copii deveniti adulti. Pentru cei care la treisprezece, ca si la saizeci de ani, cred in bine si privesc zambind spre viitor. Maniunea este declaratia mea de dragoste nesfarsita pentru rudele mele, pentru cei dragi si pentru orasul in care am avut norocul sa ma nasc si sa cresc.Lectura placuta, prieteni! - Narine Abgarian..


6400 lei

În stoc
Simon

Simon

Un secol de istorie armeană, văzut prin prisma femeilor dintr-un orășel de munte, se desfășoară în Simon, noul bestseller internațional al scriitoarei Narine Abgarian. Simon ne atrage într-un vârtej de povești, în care duritatea vieții se îngemănează cu delicatețea iubirii, iar tragicul și sumbrul se întrețes cu umorul și exuberanța.Într-un orășel din Armenia, moare zidarul Simon. A avut o viață lungă, s-a bucurat de respect, dar a fost cunoscut și pentru numeroasele sale aventuri amoroase. La înmormântare se adună toate femeile pe care le-a iubit: Susanna, prima dragoste, fata cu o copilărie invadată de tenebre, Eliza, modestă și tandră, trădată de propriul soț, Sofia, frivolă și plină de viață, dar marcată de suferința numeroaselor sarcini pierdute, Silvia, internată cândva abuziv într-un spital de psihiatrie, fără dreptul de a-și mai vedea copilul. Pentru ele, iubirea lui Simon a fost vraja care le-a schimbat complet soarta. Și să nu uităm de Melania, soția care a învățat cu timpul să se resemneze cu aventurile lui, punând însă la cale din când în când câte un scandal cu țipete și veselă spartă, pentru a-și păstra demnitatea, sau de Sașia Vardanuș, personajul aproape magic, care însoțește ca un fel de cor antic povestea fiecăreia dintre femei.„Alcătuit din povești de viață răscolitoare, romanul lui Narine Abgarian este înțelept într-un sens aproape biblic.“ — ANNA DELIANIDI..


4500 lei

În stoc
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă