Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Lebăda neagră

Lebăda neagră

Nassim Nicholas Taleb
  • 7200 lei
În stoc

Wishlist

În Lebăda neagră, cea de a doua carte din trilogia sa Incerto, Taleb face o analiză densă a impactului improbabilității, explicându-ne tot

ceea ce știm despre ceea ce nu știm.

„Elegantă, uimitoare și aplicabilă universal, Lebăda Neagră o să vă facă să priviți lumea altfel. Taleb este un scriitor cât se poate de antrenant, inteligent, provocator, care spune povești neobișnuite. Adept al unei abordări interdisciplinare, atacă o gamă variată de subiecte, de la științele cognitive până la afaceri și teoria probabilității.” (Goodreads)

„Una dintre cele mai influente 12 cărți de după cel de-Al Doilea Război Mondial.” (The Sunday Times)

„Nassim Nicholas Taleb merită să fie numărat împreună cu cei mai de seamă intelectuali ai lumii contemporane. El a reușit să schimbe modul multora de a gândi despre incertitudine, mai ales în zona financiară. Cartea sa, Lebăda neagră, este o analiză originală și curajoasă a felului în care oamenii încearcă să explice neprevăzutul.” (Daniel Kahneman, laureat al Premiului Nobel)

Cea mai vândută carte de non-ficțiune pe Amazon.com în anul apariției, s-a menținut 40 de săptămâni în topul cărților bestseller publicate de New York Times și doi ani pe lista cu lecturi recomandate de BusinessWeek.

Până să descopere Australia, Lumea Veche nu s-ar fi îndoit vreodată că toate lebedele sunt albe. O singură pasăre neagră a zdruncinat convingerea milenară și a demonstrat fragilitatea cunoașterii empirice. De aici, Taleb numește Lebădă Neagră un eveniment foarte puțin probabil, pe care îl recunoaștem prin trei însușiri principale: raritatea, impactul extrem și faptul că, în ciuda neprevăzutului său, ne străduim să îi găsim explicații ulterioare prin care să ne convingem că a fost, de fapt, predictibil.

Cartea pe care o țineți în mână pune sub o lupă critică orbirea noastră în fața aleatoriului și ambiția științifică de a măsura incertitudinea. În vreme ce inerția ne îndeamnă să ignorăm impactul unor evenimente semnificative, Taleb demonstrează că un mic număr de Lebede Negre pot explica aproape orice în lumea noastră.



Etichete: Alexandria Librării, Lebăda neagră, Nassim Nicholas Taleb, Editura Curtea Veche, În afara colecţiilor

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Dicţionar de locuri literare bucureştene

Dicţionar de locuri literare bucureştene

Andreea Răsuceanu
Corina Ciocârlie


4900 lei

Opere II. ABC-ul lecturii. Ghid spre Kulthură
Capitaliști, ridicați-vă!

Capitaliști, ridicați-vă!

Peter Georgescu
David Dorsey


3500 lei

Filosofi și teologi actuali

Filosofi și teologi actuali

Andrei Marga


5900 lei

Istoria Dogmei

Istoria Dogmei

Adolf Von Harnack


4200 lei

Lumi dispărute. În căutarea Atlantidei

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.