Neagu Djuvara

Această carte aniversară condensează viața și opera lui Neagu Djuvara în 444 de fragmente memorabile extrase din scrierile și spusele autorului. Fragmentele cuprind momentele-cheie ale biografiei istoricului, precum și ideile, opiniile, obsesiile sale privind trecutul, actualitatea, lucrurile cu adevărat importante în viață. Cititorul are la dispoziție în aceste pagini esențialul despre Neagu Djuvara ‒ redat cu vorbele sale.„La 73 de ani, când Îngerul compasiunii l-a readus în țară, Neagu Djuvara era perfect fertil și alegru, pregătit pentru o nouă tinerețe, pe care a trăit-o alături de noi cu o intensitate, o pasiune intelectuală și o distincție a civilizației admirabile. Cine a avut ochi de văzut a putut vedea. Cine a avut urechi de auzit a putut auzi. Mai mult decât a făcut Neagu Djuvara pentru noi nici pietrele nu pot striga. Îngerul compasiunii pentru suferințele irosite în istorie ni l-a adus, iar el și-a făcut cu asupra de măsură datoria de a ne arăta, în carne și oase, nouă, celor care am uitat, ce înseamnă să fii civilizat și european într-o manieră curat românească." (Horia-Roman Patapievici)„După decenii întregi în care istoria a trebuit să se strecoare, ca disciplină, printre nenumărate clişee ideologice, să navigheze printre adevăruri camuflate, desfigurate sau ocolite, să accepte o îndelungată asceză, care risca să producă standardizarea ireparabilă a discursului istoric, Neagu Djuvara a readus la rampă istoria vie, istoria ca istorisire, istoria colocvială, prietenoasă, seducătoare, liberă de ştaif catedratic şi de exigenţe conjuncturale. Lucrările sale au, de aceea, un efect terapeutic, purificator: ele curăţă, fără dureri, plămânii neoxigenaţi ai cititorului autohton şi convertesc normativitatea solemnă a istoriei de cabinet în poftă vitală de cunoaştere, în obiect al curiozităţii tinereşti şi al bucuriei." (Andrei Pleșu)„Locul pe care-l ocupă domnul Djuvara în viața publică românească nu l-a luat de la nimeni și nu va fi niciodată luat de altcineva. Că l-am cunoscut și că o personalitate atât de originală stă cu noi de un sfert de veac este o aruncare a zarurilor sorții la fel de norocoasă pentru noi ca acelea care i-au determinat acestui om cotiturile unei vieți într-adevăr excepționale. Numai în societatea noastră, în care el, Neagu Djuvara, este supraviețuitorul unei civilizații morale moarte, poate să fie cineva un fenomen cultural de unul singur." (Andrei Pippidi)„Mai întâi m-a cucerit personajul Neagu Djuvara. Un ADN cu blazon de boierie sadea pe linie maternă şi ighemonikon diplomaticesc dinspre tată, plus fibra armânească la care balcanismul aburos caţaonic din vinele mele a percutat euforic fără ezitare. Diplome sorbonarde în Istorie şi Drept. Patriotic-romantice înrolări ofiţereşti pecetluite cu subtile misiuni politice de anvergură naţională (şi consecinţe continentale) la nici treizeci de ani. Studii căftănite de Raymond Aron. Un exil împănat instituţional cu mult disputatele conturi prevăzător alimentate de «bietul» Ică Antonescu, dar şi cu Cioran, Eliade, Vişoianu, Brutus Coste, Ionesco & Co. Abordări ale istoriei la nivel de Toynbee, dublate de misiuni secrete şi comandouri paraşutate, ambiguu păstorite de spionajul francez şi american...“ (Dan C. Mihăilescu)Cu o prefată de Gabriel Liiceanu: Cele trei vieţi ale lui Neagu Djuvara Cuvinte de apreciere semnate de Georgeta Filitti, Dan C Mihăilescu, Radu Oltean, Andrei Pleşu, Sandra Ecobescu, Andrei Pippidi, Mihai Dim. Sturdza, Horia-Roman Patapievici..

This is not an ordinary history book. As readers will realise quite early on, Neagu Djuvara has the audacity to tackle some of the most delicate and controversial issues in Romanian history under the guise of light storytelling. With the addition of illustrations, the book becomes better and easier to understand: we are offered the chance to see how ancient artefacts discovered by archaeologists actually look like, or catch a glimpse of the world of barbarians and medieval warriors depicted in wonderful illuminated manuscripts. As we get nearer to the modern age, the imagery becomes even richer and we get to know Romania's princes and monarchs, their allies and their enemies, the politicians – good and bad – their triumphs, tribulations or even tragedies; and sometimes even the common people going about their daily lives. The photographic discourse focuses on the most important documents, even if their condition is not optimal. You will also find images of pottery, jewellery and weaponry, some of them from unexpected sources, often unknown to the public, accompanied by detailed captions that complement the information provided in the text itself. Together, the story and illustrations intertwine to form a new, enhanced historical account - and hopefully, one not lacking in originality...

This is not an ordinary history book. As readers will realise quite early on, Neagu Djuvara has the audacity to tackle some of the most delicate and controversial issues in Romanian history under the guise of light storytelling. With the addition of illustrations, the book becomes better and easier to understand: we are offered the chance to see how ancient artefacts discovered by archaeologists actually look like, or catch a glimpse of the world of barbarians and medieval warriors depicted in wonderful illuminated manuscripts. As we get nearer to the modern age, the imagery becomes even richer and we get to know Romania's princes and monarchs, their allies and their enemies, the politicians - good and bad - their triumphs, tribulations or even tragedies; and sometimes even the common people going about their daily lives. The photographic discourse focuses on the most important documents, even if their condition is not optimal. You will also find images of pottery, jewellery and weaponry, some of them from unexpected sources, often unknown to the public, accompanied by detailed captions that complement the information provided in the text itself. Together, the story and illustrations intertwine to form a new, enhanced historical account - and hopefully, one not lacking in originality...

„Am cunoscut și boieri destrămați, din care nu rămăsese decât ambalajul. Dar pot invoca o sumedenie de motive pentru care «boieria» lui Neagu Djuvara îmi impunea. Mai întâi, eleganța sa. Modul îngrijit de a se îmbrăca, de a se purta și de a vorbi. Toate, cu firescul nobleții înnăscute, fără afectare, fără ornamentică de paradă. «Boierească» era și capacitatea lui Neagu Djuvara de a se mișca plin de grație pe granița subțire dintre cuviință și ina¬vuabil. Știa să fie politicos și cu derizoriul, și cu ridicolul, și cu bufoneria.Neagu Djuvara a readus la rampă istoria vie, istoria ca istorisire, istoria colocvială, prietenoasă, seducătoare, liberă de «ștaif» catedratic și de «exigențe» conjuncturale. Lucrările sale au, de aceea, un efect terapeutic, purificator: ele curăță, fără dureri, plămânii neoxigenați ai cititorului autohton și convertesc «normativitatea» solemnă a istoriei de cabinet în poftă vitală de cunoaș¬tere, în obiect al curiozității tinerești și al bucuriei.” (Andrei Pleșu)Pe copertă: Neagu Djuvara la Paris, în 1936...

Fiecare carte, asemenea fiecărui om, are o poveste a ei. E-adevărat însă că, în timp ce poveştile oamenilor ies mai uşor la lumină, poveştile cărţilor sunt doar arareori cunoscute.Şi Poveştile mai deocheate ale lui Neagu Djuvara au o... poveste a lor. Într-o bună zi, venit la editură să discute sumarul unei viitoare cărţi despre boierimea română, autorul a lăsat şi un manuscris pe a cărui primă filă era scris (cu roşu!) pentru după moartea mea. Imposibil de trecut peste o asemenea hotărâre! Şi totuşi, cum să le întârzii cititorilor bucuria de a se reîntâlni cu un povestitor atât de plin de har cum e Neagu Djuvara! Aşa că, după nu puţine şi nici uşoare exerciţii de persuadare, Neagu Djuvara s-a lăsat înduplecat şi ne-a îngaduit să adunăm în volum cele patru poveşti risipite într-o revistă. Mai mult chiar, acum, dacă tot aveau să devină carte, poveştile s-au îmbogăţit cu noi, spumoase şi irezistibil istorisite întâmplări.Ca şi Amintirile din pribegie, aceste Amintiri şi poveşti mai deocheate sunt un prilej minunat de a călători în timp, căci memoria lui Neagu Djuvara, ajutată de fermecătoarea sa limbă română, e cea mai bună călăuză - şi, de astă dată, o călăuză mai pusă pe şotii şi dispusă la indiscreţii ca oricând...

Fiecare carte, asemenea fiecărui om, are o poveste a ei. E-adevărat însă că, în timp ce poveştile oamenilor ies mai uşor la lumină, poveştile cărţilor sunt doar arareori cunoscute.Şi Poveştile mai deocheate ale lui Neagu Djuvara au o... poveste a lor. Într-o bună zi, venit la editură să discute sumarul unei viitoare cărţi despre boierimea română, autorul a lăsat şi un manuscris pe a cărui primă filă era scris (cu roşu!) pentru după moartea mea. Imposibil de trecut peste o asemenea hotărâre! Şi totuşi, cum să le întârzii cititorilor bucuria de a se reîntâlni cu un povestitor atât de plin de har cum e Neagu Djuvara! Aşa că, după nu puţine şi nici uşoare exerciţii de persuadare, Neagu Djuvara s-a lăsat înduplecat şi ne-a îngaduit să adunăm în volum cele patru poveşti risipite într-o revistă. Mai mult chiar, acum, dacă tot aveau să devină carte, poveştile s-au îmbogăţit cu noi, spumoase şi irezistibil istorisite întâmplări.Ca şi Amintirile din pribegie, aceste Amintiri şi poveşti mai deocheate sunt un prilej minunat de a călători în timp, căci memoria lui Neagu Djuvara, ajutată de fermecătoarea sa limbă română, e cea mai bună călăuză - şi, de astă dată, o călăuză mai pusă pe şotii şi dispusă la indiscreţii ca oricând.Neagu Djuvara la Gaudeamus 2009..

„Dragii mei, începem azi o poveste minunată! Când zic minunată, vreau să spun că seamănă cu minunile de care ne vorbeşte Sfânta Scriptură: nu înţelege uşor mintea noastră cum de s-a întâmplat aşa ceva. Şi acea poveste e Cum s-a născut poporul român. Ce neamuri au fost din vechime pe acest pământ care e astăzi al nostru, ce fel de oameni erau, cu ce se îndeletniceau. Cum au venit alte popoare, pe rând, cum s-au războit sau cum s-au amestecat unii cu alţii şi cum, în cele din urmă, după vreo mie de ani de mari mişcări şi mari frământări, a ieşit un popor întreg de sute de mii, apoi de milioane de oameni vorbind toţi aceeaşi limbă şi având aceleaşi datini şi obiceiuri.O mie de ani! Vă sperie cifra, nu-i aşa? Dar gândiţi-vă: bunicul vostru s-a născut, poate, acum aproape o sută de ani. În orice caz, într-o sută de ani încap trei generaţii: bunicul, tatăl şi fiul, care, în general, apucă să se cunoască. Imaginaţi-vă deci de zece ori aceste trei generaţii ale unei familii şi iată-ne la strămoşii noştri din anul 1000! Vedeţi că o mie de ani nu-i aşa mult?”..

„Dragii mei, incepem astazi o poveste minunata! Cand zic minunata, vreau sa spun ca seamana cu minunile de care ne vorbeste Sfanta Scriptura: nu intelege usor mintea noastra cum de s-a intamplat asa ceva. Si acea poveste e Cum s-a nascut poporul roman? Ce neamuri au fost din vechime pe acest pamant care e azi al nostru, ce fel de oameni erau, cu ce se indeletniceau. Cum au venit alte popoare, pe rand, cum s-au razboit sau cum s-au amestecat unii cu altii si cum, in cele din urma, dupa vreo mie de ani de mari miscari si mari framantari, a iesit un popor intreg de sute de mii, apoi de milioane de oameni vorbind toti aceeasi limba si avand aceleasi datini si obiceiuri.O mie de ani! Va sperie cifra, nu-i asa? Dar ganditi-va: bunicul vostru s-a nascut, poate, acum aproape o suta de ani. In orice caz, intr-o suta de ani incap trei generatii: bunicul, tatal si fiul, care in general apuca sa se cunoasca. Imaginati-va deci, de zece ori aceste trei generatii ale unei familii si iata-ne la stramosii noatrii din anul 1000! Vedeti ca o mie de ani nu-i asa de mult?“..

De ce „Dracul“? Să fi fost el poreclit astfel, de rău ce a fost, după numele popular al Diavolului, al Necuratului? Nicidecum. Iată povestea, chiar extraordinară, a acestei porecle pe care o va purta şi fiul lui Vlad Dracul, preavestitul Vlad Ţepeş.Aşa că, să vedeţi lucru nemaiauzit până atunci la noi: în catedrala marelui oraş german Nürnberg, regele Sigismund îl proclamă pe Vlad voievod al Ţării Româneşti – el, care n-a apucat încă domnia – şi-l numeşte şi Cavaler al Ordinului Dragonului. Era o cinste mare să faci parte din acel Ordin. De aceea, când va ajunge efectiv domn al Țării Românești în 1437, Vlad, mândru de apartenența la Ordinul Dragonului, va pune să se bată monedă cu emblema Ordinului: un dragon și o cruce. Și, întrucât în latinește dragonului i se spune draco, i-a ieșit lui Vlad vodă porecla „Dracul“ sau „Drăculea“. Iar cum apartenența la Ordinul Dragonului se și moștenea, la fel vor fi chemați, ba în țară, ba de străini, și fiii lui Vlad Dracul, Vlad Țepeș și Radu cel Frumos. Așa a ajuns, mai târziu, să fie cunoscut Vlad Țepeș în toată Europa cu numele de Dracula Voievod. Nu-i așa că e ciudată povestea?..

Why “Dracul”? Did he earn this nickname because he was evil, “Dracul” being a folk name for the Devil, the Unclean One? Not at all. What follows is the extraordinary story behind the cognomen that the son of Vlad Dracul, the famous Vlad the Impaler, was also to bear.In the cathedral of the great German city of Nuremberg, King Sigismund proclaimed Vlad Voivode of Wallachia, even though he was yet to reign, and named him a Knight of the Order of the Dragon. It was a great honour to be a member of the Order. For this reason, when he became actual ruler of Wallachia in 1437, Vlad, proud of his membership of the Order of the Dragon, ordered that coins bearing the Order’s emblem should be struck: the dragon and the Cross. And given that “dragon” is similar to the Romanian vernacular term drac (which has the same origin), the people nicknamed Vlad “Dracul” or “Drăculea”. Since membership of the Order of the Dragon was hereditary, the sons of Vlad Dracul, Vlad the Impaler and Radu the Fair, were also to be called by the same name, both at home and abroad. And so it was that later Vlad the Impaler came to be known throughout Europe as Dracula Voivode. Is it not a strange tale?..

Cartea lui Neagu Djuvara este povestea miracolului petrecut cu două provincii de la marginea împărăţiei turceşti, Ţara Românească şi Moldova. Călătorii străini remarcau că la Bucureşti şi la Iaşi treburile publice şi viaţa privată aveau acelaşi ritm ca la Constantinopol. Puţini bănuiau că în atmosfera letargică a unui sfârşit de imperiu aristocraţia fanariot-bizantină va trece de la caftan, anteriu şi giubea la frac şi mănuşi albe şi îşi va însuşi ideile şi moravurile occidentale în doar câteva decenii. Chiar înainte de ei, domniţele, de parcă nu ar fi purtat niciodată şalvari, fermenele, cepchene şi iminei, îşi etalaseră la balurile de la curte rochiile croite ca la Paris sau la Viena. Nimic din vechea societate – sat şi oraş, negoţ, meşteşuguri, armată, învăţământ şi biserică – nu a rămas pe loc. Universul spectaculos şi pestriţ – în parte oriental, în parte occidental – de acum aproape două veacuri e şi mai bine înfăţişat în această ediţie ilustrată: sunt zeci de pagini cu imaginile oamenilor de atunci şi ale minunatelor lor podoabe, straie şi arme...

Aţi aflat deja de la şcoală despre Mircea cel Bătrân, domn al Ţării Româneşti (adică al Munteniei), care a domnit între 1386 şi 1418, ducând lupte grele cu turcii. Apoi, probabil aţi citit sau poate chiar aţi învăţat pe dinafară, din Scrisoarea III a lui Eminescu, superba evocare a bătăliei de la Rovine: înainte de înfruntare, sultanul îl sfidează pe Mircea cu aceste cuvinte: „Şi, purtat de biruinţă, să mă-mpiedic de-un moşneag?“ Iată că şi genialul Eminescu s-a înşelat asupra înţelesului epitetului „cel Bătrân", căci pe vremea lui, la noi, cercetările istorice erau abia la început! În realitate, la Rovine, Mircea era foarte tânăr. „Cel Bătrân“ i s-a zis în veacurile următoare, când au ajuns în scaunul Ţării Româneşti şi alţi domnitori purtând (sau luând la înscăunare) acest nume. Atunci când se pomenea de primul voevod Mircea, de marele Mircea, i se spunea „cel Bătrân“, adică „cel Vechi“, cel din vechime. Asta înseamnă „cel Bătrân“. Să ştiţi, de asemenea, că datorită înfăptuirilor şi a nobleţei caracterului său i s-a mai zis şi „cel Mare": Mircea cel Mare. Veţi judeca şi voi, din povestirea care urmează, dacă e vrednic să i se spună astfel...

Aţi aflat deja de la şcoală despre Mircea cel Bătrân, domn al Ţării Româneşti (adică al Munteniei), care a domnit între 1386 şi 1418, ducând lupte grele cu turcii. Apoi, probabil aţi citit sau poate chiar aţi învăţat pe dinafară, din Scrisoarea III a lui Eminescu, superba evocare a bătăliei de la Rovine: înainte de înfruntare, sultanul îl sfidează pe Mircea cu aceste cuvinte: „Şi, purtat de biruinţă, să mă-mpiedic de-un moşneag?“ Iată că şi genialul Eminescu s-a înşelat asupra înţelesului epitetului „cel Bătrân", căci pe vremea lui, la noi, cercetările istorice erau abia la început! În realitate, la Rovine, Mircea era foarte tânăr. „Cel Bătrân“ i s-a zis în veacurile următoare, când au ajuns în scaunul Ţării Româneşti şi alţi domnitori purtând (sau luând la înscăunare) acest nume. Atunci când se pomenea de primul voevod Mircea, de marele Mircea, i se spunea „cel Bătrân“, adică „cel Vechi“, cel din vechime. Asta înseamnă „cel Bătrân“. Să ştiţi, de asemenea, că datorită înfăptuirilor şi a nobleţei caracterului său i s-a mai zis şi „cel Mare": Mircea cel Mare. Veţi judeca şi voi, din povestirea care urmează, dacă e vrednic să i se spună astfel...

Cand este insotita de ilustratii, o carte de istorie e mai buna, iar materia sa e si mai lesne de inteles si de retinut. Imaginile spun ele insele o poveste sau o completeaza, iar impactul lor e mai puternic decat orice demonstratie. Documentele iconografice din aceasta editie au fost selectate astfel incat cititorul, purtat de farmecul inconfundabil al lui Neagu Djuvara, sa si-i apropie, ca si cum ar privi intr-un album de familie alcatuit de mai multe generatii, pe oamenii din trecut: imparatii romani, domnii si regii romani, cu aliatii si dusmanii lor, politicienii, buni si rai, cum i-am avut, in momente de triumf sau de mare restriste, si uneori chiar oamenii de rand, pe care istoriile adesea ii uita. Impreuna, textul si imaginile alcatuiesc o minunata istorie ilustrata a romanilor...

If Neagu Djuvara didn't exist, my life would have been fundamentally different. In 2001, Humanitas offered me the opportunity to illustrate a history book for young people, written by Neagu Djuvara. Entirely by chance, a year prior I had started painting, for the first time in my life, a series of illustrations inspired by Romania's ancient history. I was hoping that one day I might put together a book of popular history for young people, a book devoid of propaganda, myths and nationalist falsehoods. It was precisely at this time that Humanitas were looking for an illustrator for The Birth of the Romanian People. Neagu Djuvara then became for me the embodiment of a dream come true. It was a match made in heaven. Friendly and charming, he had complete trust in me, giving me free rein to choose what I wanted to illustrate. I was left with the delightful feeling that he had treated me - someone over 50 years his junior - with a respect I had never received from someone of such a venerable age. Together, we created three highly successful history books, which have educated generations of children and which to this day continue to sell almost as well as on their first day of publication. I am very proud of this collaboration and these books. I remained close with Mr Djuvara, although I visited him less over the years. My current profession is - not at all by chance - that of illustrator (and occasional writer) of popular history books. - Radu OlteanNeagu Djuvara has brought living history back into the limelight: history as storytelling, colloquial, friendly and seductive history...

Neagu Djuvara (n. 18 august 1916), fiul Tincăi Grădişteanu şi al lui Marcel Djuvara, nu a ales întâmplător subiectul cărţii sale: este ultimul descendent, pe linie maternă, al unui neam boieresc important care a dat ţării membri în elita politică cu ajutorul căreia domnii pământeni au domnit în Ţara Românească, iar pe linie paternă, al unui alt neam de boieri, aromâni la origine, stabiliţi în principate la sfârşitul veacului al XVIII-lea, care a dat şi el ţării politicieni, diplomaţi, medici, profesori universitari. O demonstraţie în răspăr cu imaginea cultivată de regimul nivelator din ultimii 50 de ani, care a negat vehement rolul aristocraţiei în complexa structură socială, politică şi culturală a principatelor române.Ce au fost „boierii mari“ în Ţara Românească? Saga Grădiştenilor este o cercetare asupra unei familii boiereşti şi, în fapt, un volum ce priveşte istoria instituţiilor politice româneşti premoderne. Fără tagadă, aşa cum reiese din minunata demonstraţie a autorului, istoria boierimii române atinge încontinuu istoria politică a principatelor, deoarece marea boierime a jucat un rol foarte însemnat – ba chiar dominant în guvernarea ţării, dinainte de „descălecători“ şi până la naşterea României moderne. Vom descoperi în ce fel marile familii boiereşti şi-au dobândit sau şi-au pierdut moşiile şi, odată cu averile, privilegiile politice şi dregătoriile înalte. Cum au fost rând pe rând şi mai mult sau mai puţin conştient, agenţii aproape exclusivi a trei influenţe străine, determinante în domeniul culturii: cea slavonă, în primele timpuri ale Evului nostru Mediu, cea greacă, apoi turco-fanariotă, în secolele XVII-XVIII, la urmă cea franceză în secolul al XIX-lea şi începutul celui de al XX-lea. Cum au încheiat alianţe de familie, puternic marcate de endogamie, pentru a conserva rangurile şi din nou averile. Cum femeile, adesea aprige, au jucat un rol însemnat în transmiterea numelui. Cum ei, boierii, au fost promotorii modernizării României ca revoluţionari, reformatori, oameni politici. Cum, către sfârşitul veacului al XIX-lea, când sarcina guvernării României este preluata de burghezia naţională, neamul Grădiştenilor se stinge în dureri: moarte timpurie, sinucideri, copii din flori, alienaţie mentală.Neagu Djuvara, pare-se ultimul Grădiştean, oferă un capitol inedit de ilustraţii, facsmilie, arbori genealogici, tabele de ascendenţi, indici de familii înrudite. S-ar părea că, potrivit uneia dintre genealogii, nepoata sa reia saga familiei Grădişteanu, căsătorindu-se cu un alt descendent al unei alte ramuri a Grădiştenilor!Dan C. Mihăilescu prezintă Ce au fost boierii... (ProTV, „Omul care aduce cartea“, aprilie 2010)..