Neagu Djuvara

Editie cu 80 de desene documentare de Mihail Coosuletu si Simona Vilau, 40 de ilustratii alb-negru si 55 de ilustratii colorIn umbra civilizatiei majore, inainte ca aceasta sa dispara la randul ei, cate alte culturi n-au pierit fara urma! Aceasta imensa drama e astazi traita de multi cu nespusa intensitate. Trebuie sa apartii unei asemenea culturi pe cale de a se stinge, sau care moare chiar inainte de a inflori, pentru a intelege nesfarsita disperare a acelora care asista neputinciosi la disparitia inexorabila a celor mai pretioase valori ale lor. Cu fiecare cultura care moare, o floare unica se vestejeste pentru a nu mai renaste, o mireasma incomparabila se risipeste pentru totdeauna. Exista comori de intelepciune si poezie in cele mai mici idiomuri, ca si in conceptia despre lume a celui mai mic trib destinat disparitiei. Toate sunt pierdute – pierdute pentru totdeauna si pentru toti. In viata popoarelor, ca si in toata Creatiunea, ceea ce izbeste cel mai mult si scandalizeaza intr-adevar spiritul este risipa Naturii. Cei care astazi sunt privilegiati si apartin culturilor majore pot inca sa se legene in iluzia perenitatii lor. Dar pana cand? Ce ramane din Egiptul antic, din Mesopotamia, din Creta, din Mexic si Peru? si cum am putea avea asigurarea ca rasa noastra trufasa, care de veacuri isi intinde dominatia asupra neamurilor si lucrurilor toate, nu va cadea si ea, odata, in toropeala si apatie? - Neagu DjuvaraDraga prietene, multumesc pentru carte, a carei actualitate ma frapeaza mai mult decat atunci cand am citit-o in manuscris. [...] Ascensiunea „marginalilor" a devenit in cativa ani un fenomen evident pentru orice om care gandeste, si chiar pentru cetateanul obisnuit. „Centralii" sunt terminati, si ei o simt. Oboseala psihologica este intr-adevar trasatura fundamentala a acelor civilizatii al caror vid interior se acomodeaza cu utopiile si cu psihanaliza. Noi venim dintr-o tara barbara ca sa deplangem soarta celor aflati in primejdie si fericiti de a fi in primejdie. Doresc ca lucrarea dumitale sa suscite ecoul meritat si iti trimit toata prietenia mea. - Emil CioranNeagu M. Djuvara s-a nascut la Bucuresti in 1916, intr-o familie de origine aromana asezata in tarile romane la sfarsitul secolului al XVIII-lea, care a dat tarii mai multi oameni politici, diplomati si universitari. Licentiat in litere la Sorbona (istorie, 1937) si doctor in drept (Paris, 1940). Participa la campania din Basarabia si Transnistria ca elev-ofiter de rezerva (iunie-noiembrie 1941); ranit in apropiere de Odessa. Intrat prin concurs la Ministerul de Externe in mai 1943, este trimis curier diplomatic la Stockholm in dimineata zilei de 23 august 1944, in legatura cu negocierile de pace cu Uniunea Sovietica. Numit secretar de legatie la Stockholm de guvernul Sanatescu, va ramane in Suedia pana in septembrie 1947, cand comunistii preiau si Externele. Implicat in procesele politice din toamna anului 1947, hotaraste sa ramana in exil, militand pana in 1961 in diverse organizatii ale diasporei romanesti (secretar general al Comitetului de Asistenta a Refugiatilor Romani, la Paris; ziaristica; Radio Europa Libera; secretar general al Fundatiei Universitare „Carol I"). In 1961, pleaca in Africa, in Republica Niger, unde va sta douazeci si trei de ani in calitate de consilier diplomatic si juridic al Ministerului francez al Afacerilor Straine si, concomitent, profesor de drept international si de istorie economica la Universitatea din Niamey. Intre timp, reluase studiile de filozofie la Sorbona. In mai 1972, capata doctoratul de stat la Sorbona cu o teza de filozofie a istoriei; mai tarziu, obtine si o diploma a Institutului National de Limbi si Civilizatii Orientale de la Paris (I.N.A.L.C.O.). Din 1984, secretar general al Casei Romanesti de la Paris, pana dupa revolutia din decembrie 1989, cand se intoarce in tara. Din 1991, profesor-asociat la Universitatea din Bucuresti si membru de onoare al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol" din Iasi.Principalele publicatii: Le droit roumain en matiere de nationalite, Paris, 1940 (teza de doctorat); „Demetrius Cantemir, philosophe de l'Histoire", in Revue des etudes roumaines, XIII-XIV, Paris, 1974, pp. 65-90; Civilisations et lois historiques. Essai d'etude comparee des civilisations, Mouton, Paris-Haga, 1975 (carte premiata de Academia Franceza); in romaneste, Civilizatii si tipare istorice. Un studiu comparat al civilizatiilor, Humanitas, 1999; „Les 'grands boiars' ont-ils constitue dans les principautes roumaines une veritable oligarchie institutionnelle et hereditaire?" in Sudost-Forschungen, Band XLVI, Munchen, 1987, pp. 1-56; Le pays roumain entre Orient et Occident. Les Principautes danubiennes dans la premiere moitie du XIXe siecle, Publications Orientalistes de France, 1989; in romaneste, Intre Orient si Occident. Tarile romane la inceputul epocii moderne, Humanitas, ed. a VI-a, 2008; Les Aroumains (opera colectiva), Publications Langues'O, Paris, 1989; in romaneste, Aromanii - istorie, limba, destin, Editura Fundatiei Culturale Romane, Bucuresti, 1996; „Sur un passage controverse de Kekaumenos. De l'origine des Valaques de Grece", in Revue roumaine d'histoire, vol. XXX, 1-2, Bucuresti, 1991; O scurta istorie a romanilor povestita celor tineri, Humanitas, ed. a IX-a, 2008; Cum s-a nascut poporul roman, Humanitas Junior, ed. a V-a, 2008; Mircea cel Batran si luptele cu turcii, Humanitas Junior, ed. a III-a, 2007; De la Vlad Tepes la Dracula Vampirul, Humanitas Junior, ed. a II-a, 2007; Insemnarile lui Gheorghe Milescu, roman, Humanitas, 2004; Amintiri din pribegie, Albatros, 2002; Humanitas, ed. a IV-a, 2008; versiune franceza: Bucarest-Paris-Niamey et retour ou Souvenirs de 42 ans d'exil (1948-1990), L'Harmattan, Paris, 2004; Exista istorie adevarata?, Humanitas, ed. a III-a, 2008...

„Dragii mei, începem azi o poveste minunată! Când zic minunată, vreau să spun că seamănă cu minunile de care ne vorbeşte Sfânta Scriptură: nu înţelege uşor mintea noastră cum de s-a întâmplat aşa ceva. Şi acea poveste e Cum s-a născut poporul român. Ce neamuri au fost din vechime pe acest pământ care e astăzi al nostru, ce fel de oameni erau, cu ce se îndeletniceau. Cum au venit alte popoare, pe rând, cum s-au războit sau cum s-au amestecat unii cu alţii şi cum, în cele din urmă, după vreo mie de ani de mari mişcări şi mari frământări, a ieşit un popor întreg de sute de mii, apoi de milioane de oameni vorbind toţi aceeaşi limbă şi având aceleaşi datini şi obiceiuri.O mie de ani! Vă sperie cifra, nu-i aşa? Dar gândiţi-vă: bunicul vostru s-a născut, poate, acum aproape o sută de ani. În orice caz, într-o sută de ani încap trei generaţii: bunicul, tatăl şi fiul, care, în general, apucă să se cunoască. Imaginaţi-vă deci de zece ori aceste trei generaţii ale unei familii şi iată-ne la strămoşii noştri din anul 1000! Vedeţi că o mie de ani nu-i aşa mult?”..

De ce „Dracul“? Sa fi fost el poreclit astfel, de rau ce a fost, dupa numele popular al Diavolului, al Necuratului? Nicidecum. Iata povestea, chiar extraordinara, a acestei porecle pe care o va purta si fiul lui Vlad Dracul, preavestitul Vlad Tepes. Asa ca, sa vedeti lucru nemaiauzit pana atunci la noi, in catedrala marelui oras german Nurnberg, regele Sigismund il proclama pe Vlad voievod al tarii Romanesti – el, care n-a apucat inca domnia – si-l numeste si Cavaler al Ordinului Dragonului. Era o cinste mare sa faci parte din acel Ordin. De aceea, cand va ajunge efectiv domn al Tarii Romanesti in 1437, Vlad, mandru de apartenenta la Ordinul Dragonului, va pune sa se bata moneda cu emblema Ordinului: un dragon si o cruce. Si, intrucat in latineste dragonului i se spune draco, i-a iesit lui Vlad Voda porecla „Dracul“ sau „Draculea“. Iar cum apartenenta la Ordinul Dragonului se si mostenea, la fel vor fi chemati, ba in tara, ba de straini, si fiii lui Vlad Dracul, Vlad Tepes si Radu cel Frumos. Asa a ajuns, mai tarziu, sa fie cunoscut Vlad Tepes in toata Europa cu numele de Dracula Voievod. Nu-i asa ca e ciudata povestea?..

Când este însoţită de ilustraţii, o carte de istorie e mai bună, iar materia sa e şi mai lesne de înţeles şi de reţinut. Imaginile spun ele însele o poveste sau o completează, iar impactul lor e mai puternic decât orice demonstraţie. Documentele iconografice din această ediţie au fost selectate astfel încât cititorul, purtat de farmecul inconfundabil al lui Neagu Djuvara, să şi-i apropie, ca şi cum ar privi într-un album de familie alcătuit de mai multe generaţii, pe oamenii din trecut: împăraţii romani, domnii şi regii români, cu aliaţii şi duşmanii lor, politicienii, buni şi răi, cum i-am avut, în momente de triumf sau de mare restrişte, şi uneori chiar oamenii e rând, pe care istoriile adesea îi uită. Împreună, textul şi imaginile alcătuiesc o minunată istorie ilustrată a românilor...

Cine şi l-ar fi închipuit pe fermecătorul şi elegantul istoric, filozof al istoriei şi memorialist Neagu Djuvara un polemist înfocat? E drept, sămânţa există în neam, un strămoş al său, Petre Grădişteanu, i-a dat de furcă într-un duel publicistic taman marelui Titu Maiorescu. Pe lângă aşa ereditate, Neagu Djuvara are şi dispoziţia combativă a unui polemist îndrăcit, şi cauza care trebuie apărată cu îndârjire. Totul a pornit de la Thocomerius–Negru Vodă, carte care a scandalizat, prin îndrăzneala de a supune discuţiei publice, şi nu de cabinet, o teză istorică altfel benignă, aceea că, la români, aidoma tuturor celorlalte naţiuni din Europa, Ţara Românească a fost întemeiată de un barbar, în cazul nostru un cuman. Criticii, atinşi probabil într-un nerv de o sensibilitate de-a dreptul maladivă, s-au năpustit, în reviste academice, dar şi în publicaţii de mai mare circulaţie, să-l desfiinţeze. Neagu Djuvara, tot fermecător şi elegant, le răspunde şi le dă şansa de a fi părtaşii unei polemici care poate va deveni celebra în cultura română...

Când a apărut, în 2007, Thocomerius–Negru Vodă, „problema cumană“ era apanajul exclusiv al specialiştilor: istorici, lingvişti şi arheologi. Ei cunoşteau adevărul, sau părţi din adevăr, şi anume că geneza statelor feudale româneşti, ca a tuturor statelor apărute după marile valuri migratoare, se datorează – pentru că aşa este istoria, le dă o şansă celor nou-veniţi – barbarilor, în cazul nostru, pecenegilor, dar mai ales cumanilor. Greu de admis, chiar printre istoricii români cu bună reputaţie de vreun secol încoace, că în rând cu strămoşii noştri atât de nobili – dacii şi romanii – stau şi nişte asiatici neşlefuiţi de civilizaţia occidentală. Şi mai greu de admis printre apărătorii îndârjiţi ai originilor pure, mai ales când aceştia se nutriseră cu istoria triumfalistă din ultimele decenii ale secolului XX – sau chiar o ticluiseră. Pe cât a fost de curajoasă cartea lui Neagu Djuvara, pe cât a fost de erudită şi de animată de o abordare comparatistă, pe atât de vehemente şi uneori lipsite de eleganţă au fost criticile care s-au abătut asupra ei şi asupra autorului ei. Au urmat răspunsurile, cum era şi firesc pentru urmaşul unor polemişti de mare talent. Iar răspunsurile date „neprietenilor lui Negru Vodă“ au fost necruţătoare, dar splendide. Cu această ediţie, „Dosarul Thocomerius“, care va fi cu siguranţă pomenit ca un exemplu de polemică aprinsă în cultura română, e oferit cititorului în integralitatea sa, cuprinzând şi cartea care a declanşat aşa-zisul scandal, şi pe cea în care s-au adunat replicile. Conţine, în plus, 40 de pagini de ilustraţii – fotografii, reproduceri de artă monumentală şi reconstituiri istorice – adunate cu o admirabilă înţelegere a istoriei de Radu Oltean. ..