Ned Vizzini s-a născut în 4 aprilie 1981 şi a devenit cunoscut publicului ca unul dintre cei mai buni scriitori de literatură pentru adolescenţi. Primele sale scrieri au fost publicate încă din timpul în care acesta era elev la liceul Stuyvesant din Manhattan. Articolele sale dezbăteau probleme ale adolescenţilor şi au fost publicate în revista New York Times şi The New York Press.
Primul său roman, Be more chill, a fost publicat în 2004, primind recenzii pozitive din partea criticilor.
În 2012 a fost publicat cel de-al treilea roman, The Other Normals.
Pe lângă scrierile sale, Ned Vizzini a colaborat ca scenarist pentru filme fantasy ca Teen Wolf sau Last Resort, iar împreună cu producătorul Chris Columbus a publicat în 2013 House of Secrets, roman fantasy pentru copii.
Cariera de scriitor nu l-a împiedicat pe Vizzini să activeze ca promotor al luptei împotriva depresiei, implicându-se activ în programe care au ca scop tragerea semnalelor de alarmă asupra efectelor depresiei şi a riscurilor pe care această boală le ridică. El vorbea deschis grupurilor de elevi şi studenţi despre propria sa luptă cu această afecţiune.
De altfel, cea mai cunoscută carte a lui, care a fost şi ecranizată în 2010, O poveste haioasă, clasată în primele 100 cele mai bune titluri pentru adolescenţi, are la bază experienţa lui ca pacient, timp de cinci zile, într-un spital de psihiatrie.