Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Biserica de sub salcie

Biserica de sub salcie

„Iată o nouă carte scrisă de Nicolae Croitoru. În paginile sale de proză din volumul Biserica de sub salcie ne vom întâlni cu un investigator al universului ţărănesc pe care-l cunoaşte dinăuntru şi pe care îl evocă în împrejurări de esenţă, capabile să ne facă să redescoperim spiritualitatea ţărănească a zilelor noastre în imagini nu numai convingătoare, nu numai grav şi viu grăitoare, dar şi din perspectiva unei priviri lucide care nu exclude ironia, absurdul, satira grotescă, fantasticul sau farsa tragică... ” (Dinu  Săraru) „Cu această carte Nicolae Croitoru dovedeşte înzestrările unui prozator puternic, posedând calităţile unui observator atent al psihologiei colective şi individuale. Privirea sa asupra realului prin care a trecut, relevând deopotrivă, treptat sau brutal, credinţe ancestrale, se transferă în lumile fantasticului şi ale absurdului, luminând o faţetă nouă a existenţei. începând cu acest volum, Nicolae Croitoru intră, fără ezitare, în rândul prozatorilor confirmaţi pe deplin.” (Valeriu Râpeanu) „Şi în această carte, ca şi în poeziile sale, Nicolae Croitoru ridică Omul la rangul unei religii supreme. Biserica de sub salcie este, din acest punct de vedere, o capodoperă. Scriitorul se apropie debordant de tipul literar regăsit în Rinocerii lui Eugen Ionesco sau în 1984 al lui George Orwell. Propunând propria sa viziune asupra realităţii, scriitorul se situează acolo unde s-au aflat dintotdeauna conştiinţele reprezentative ale unei naţiuni.” (Octavian Ştireanu)..


2490 lei

În stoc
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă