Istoria românilor în chipuri şi icoane

„Când, răspunzând invitaţiei unui aristocratic grup feminin, N. Iorga a ţinut cea dintâi dintre conferinţele care se retipăresc aici, istoricul avea numai 33 de ani. De ce totuşi cartea apărută în 1905 îşi păstrează încă atracţia pentru cititorii succesivelor generaţii, aflate la o mare distanţă, nu numai cronologică, ci şi psihologică faţă de începutul de veac? Explicaţia se găseşte, cred, atât în vigoarea stilului, cât şi în vitalitatea intelectuală a unei reconstituiri prin care istoria românească, nici plăsmuire a imaginaţiei, nici schemă stearpă şi rigidă, mărturiseşte despre zbuciumul fiinţei omeneşti dintotdeauna şi despre rosturile veşnice ale poporului nostru. [...] Pentru a face accesibilă istoria, N. Iorga recurge la afectivitate. Popularitatea pe care istoricul a avut-o, incomparabilă în vremea sa şi chiar până astăzi, se explică şi prin apelul la sensibilitatea cititorului. E reconfortant să ne întoarcem la paginile lui Iorga, inspirate de o atât de sinceră generozitate, încât izbutesc să ne convingă că, măcar pentru generaţia lui, sentimentul fraternităţii n-a fost o iluzie deşartă. Le vom citi, astăzi şi oricând vom redeschide cartea, cu nădejdea că resursele pe care ar trebui să le căutăm fiecare în noi se vor dezmorţi la dogoarea cuvântului de credinţă al lui Nicolae Iorga.” (Andrei Pippidi)