„Tragedia lui Nikolai Vasilievici Sablin nu s-a încheiat după eliberarea din Uniunea Republicilor Flămânde, cum este parafrazată denumirea URSS în memoriile redactate într-un stil pe care l-am putea numi de inspirație krîlov-cehoviană. În România anilor 1956–1958, a consilierilor sovietici și a ofițerilor de Securitate cu busturile lui Lenin și Stalin pe birouri, intervalul de timp scurs de la finalizarea Călătoriei prin Eldorado până la noua arestare a autorului, calificarea lui I.V. Stalin drept țar roșu, tiran sau călău sângeros, dezavuarea și condamnarea regimului stalinist încă mai reprezentau o infracțiune politică, o blasfemie cu urmări fatale. Memoriile satirice ale lui Sablin, publicate la 60 de ani de la scrierea lor, nu reprezintă numai o descriere a dezumanizării prin care au trecut autorul disident și cei pe care i-a cunoscut, nu sunt un simplu jurnal al unui supraviețuitor al lagărelor sovietice, ci au și o certă valoare literară.” (Vadim Guzun)
„Călătoria prin Eldorado este, întâi de toate, amprenta puternică a unui om şcolit şi educat într-un timp istoric în care aceste lucruri contau din toate punctele de vedere. Cu o modestie care îl defineşte, Sablin ne permite să urmărim traseul Călătoriei pe harta lagărelor sovietice, să înțelegem că martorul este în vârstă, are probleme de sănătate, dar fără lamentări şi poziționări de axis mundi al propriului univers. Relatările sale ne introduc în atmosfera epocii sovietice, în realitatea cruntă şi adesea neverosimilă a mizeriei fizice şi morale a ființelor care populează lagărele, «zonele» şi localitățile pierdute de pe harta Uniunii Sovietice. Dacă nu ne‑am teme de puterea cuvintelor, am considera că fostul lider al monarhiștilor ruși din România interbelică supraviețuieşte mizeriei totale datorită solidei sale educații şi credinței.” (Flori Bălănescu)