„Noi suntem români“ este titlul unui cântec patriotic. „Nimeni nu-i perfect“ este ultima replică din filmul Unora le place jazzul. Chiar dacă pare straniu, cele două enunţuri nu se bat cap în cap. Între ele există de fapt o legătură pe care viaţa în România de azi o strânge de la o zi la alta. Desfăşuraţi în paralel cu musicalul de mare succes „Mama Pandemia“, ultimii doi ani de viaţă românească te pun în situaţia de-a duce frecvent mâinile la cap: fie pentru atingerea frunţii fierbinţi, fie pentru smulgerea părului. Tragicomedia naţională e surprinsă aici în câteva zeci de texte din care scot capul tovarăşi de drum mai vechi sau mai noi: excepţionalismul, reflexul de obedienţă, ciubucul, discursul urii, bunul-plac şi prostul-gust. De râs şi de plâns. De citit şi de căzut pe gânduri.
RADU PARASCHIVESCU (n. 1960, Bucureşti) trăieşte în Balta Albă şi se visează la Roma. E mefient faţă de avioane, reptile şi sfaturile medicilor. Croieşte articole pentru ziare şi reviste, traduce romane, se ocupă cu hermeneutica ofsaidului în emisiuni de analiză fotbalistică şi – mai rar decât i-ar plăcea – scrie cărţi. Are câţiva prieteni francezi de nădejde (Millefeuilles, Plaisir Sucré, Macaron etc.), fără să-şi fi trădat prima iubită: ciocolata de casă. Se îmbată cu vocea lui David Gilmour şi chitara lui Mark Knopfler. La Humanitas, domiciliul lui profesional, publică nişte cărţi de „Râsul lumii“. Se îndrăgosteşte repede şi-i trece greu. Detestă clişeele, laptele şi broccoli. A scris despre nesimţiţi, Inès de Castro, Maradona şi Caravaggio.
