Paginile acestea au fost gandite ca un insectar al proastei exprimari. De aceea, miza lor este doar in prima instanta rasul. Daca e adevarat ca in spatele fiecarei intentii comice trebuie sa stea o neliniste, Noi vorbim, nu gandim va iesi din perimetrul cartilor bune de citit doar in tren, in avion sau pe plaja. Dupa ce se va stinge hohotul, va trebui sa-si faca aparitia ingrijorarea. Si asta, in principal, din doua motive. Fiindca e foarte greu ca, exprimandu-te sleampat, sa gandesti coerent. Si fiindca majoritatea celor antologati aici sunt persoane publice. Oameni care imprima stiluri de viata, conduc institutii sau partide, emit legi si populeaza studiourile de televiziune. Oameni care, din nefericire, pot fi preluati ca modele de viata. Iar asta fara ca agresiunea lor asupra limbii romane si asupra logicii sa fie pedepsita in vreun fel.
Am intrat in zodia lacebunului: la ce bun mersul la ore? La ce bun studiul? La ce bun cititul? La ce bun bibliotecile? Cata scoala are, in fond, liota de asistente TV si manelisti care populeaza emisiunile de divertisment reambalate sub eticheta showului (late night or otherwise)? Ce rost are sa citesti, cand o cariera de succes se poate cladi atat de usor cu ajutorul unui chirurg plastician sau al unui taraf? Cate BMW-uri iti poate oferi o catedra de istoria artei? Mai lasati-ne cu barometrul de cultura, zau asa. - Radu Paraschivescu
