Unul dintre meritele esențiale ale acestui volum rezidă din prezentarea, evidențierea și sublinierea cu tușe groase a modului în care o bună parte din analiștii, jurnaliștii și universitarii occidentali privesc China, cu precăderea China devenită „challanger” al liderului mondial, Statele Unite ale Americii. O optică nu departe de cea a secolului al XIX-lea, în care Imperiul Chinez și ulterior Republica China au traversat ceea ce este denumit cei „100 de ani de umilință”. Din foarte multe puncte de vedere, nici Occidentul, nici China, nu și-au schimbat atitudinea, fiind menținută o reciprocă reținere și adversitate, inclusiv prin intermediul mass-media, a publicațiilor, iar de dată relativ recentă cu sprijinul noilor media.
Cu un condei care trădează aptitudini de jurnalist de campanie, Kerry Brown abordează condițiile care au premers accederea actualei elite aflate la vârful ierarhiei politice a Chinei – președintele Xi Jinping, premierul Li Keqiang și Wang Qishan, Zhang Dejian, Liu Yunshan, Yu Zhengsheng și Zhang Gaoli – surprins de faptul că masele de chinezi nu au fost cutremurate de acest proces.