Nuvele

„Mai este Caragiale contemporanul nostru? Dar oare este chiar ață de important pentru un scriitor să fie contemporanul cuiva? Al nostru? Suntem chiar atât de importanți, noi? Și, odată cu această întrebare retorică se naște paradoxul : de ce un geniu absolut și etern-precum Shakespeare sau Goethe, Eminescu sau Caragiale- are nevoie de un contemporan relativ, anonim și efemer, pe care îl și înlocuiește periodic, la fiecare sfert sau jumătate de veac? Aici rezidă misterul pactului "democratic" dintre creator și cititor sau spectator; "clauză" confidențială. S-ar părea că eternitatea are nevoie de provizoriu și efemer, de ridicol și nesemnificativ că să se justifice în față unei posteritati utopice, numit neant. Pentru Caragiale, care - mărturisea  el, "simt enorm și văz monstruos" (Grand Hotel "Victoria Roamna")-, orice text, fie el dramatic sau liric, "ogliondeste" nunumai realitatea socială, ci și realitatea textuală : textele anterioare sau colaterale, dar, la fel de bine, se poate reflectă pe sine, în jocuri de oglinzi lexicale, sintactice, semantice sau smbolice.”