... Acul busolei sărea de la un pol la altul, cu zvâcnituri bruşte, parcurgea toate punctele cadranului şi se întorcea din nou. Ştiam că, după teoriile cele mai cunoscute, scoarţa minerală a globului nu este niciodată într-un repaus absolut: schimbările produse de descompunerea materiilor interne, agitaţia produsă de marile curente lichide, acţiunea magnetismului tind să o zguduie fără încetare, chiar şi atunci când oamenii de la suprafaţă îşi închipuie că totul e liniştit dedesubt. Un astfel de fenomen nu m-ar fi îngrijorat prea tare sau, cel puţin nu ar fi dat naştere unor temeri atât de groaznice.
Dar alte fapte, alte împrejurări de o anume natură îmi dezvăluiră treptat adevărata stare de lucruri. Detunăturile se înmulţiră. Nu le-aş putea asemui decât cu un mare număr de căruţe, alergând cu repeziciune pe caldarâm, sau cu vuietul neîntrerupt al tunetului.
Busola, zdruncinată de fenomenele electrice, îmi întări convingerea: scoarţa minerală ameninţa să se rupă, masivele granitice să se izbească unele de altele, fisura spre care eram purtaţi fără voia noastră să se astupe, golul să se umple cu fragmente de roci, iar noi, bieţi muritori, eram ameninţaţi să fim zdrobiţi în această grozavă strânsătură.
— Unchiule! Unchiule! strigai eu. Suntem pierduţi, cu adevărat pierduţi!
Credeţi că în centrul Pământului poate exista o altă lume? Ei bine, autorul crede că există. O călătorie extraordinară în interiorul Pământului marca Jules Verne.
