Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
O mai scurtă istorie a timpului

O mai scurtă istorie a timpului

Leonard Mlodinow Stephen Hawking
  • 3800 lei
În stoc

Wishlist
„Nu mă așteptam ca Scurtă istorie a timpului să aibă atâta succes – avea să mărturisească Hawking. Ea a rămas timp de peste patru ani pe lista celor mai bine vândute cărți din Sunday Times, adică mai mult decât a rezistat acolo orice altă carte, fapt remarcabil pentru o lucrare științifică destul de dificilă.“ Între timp, s-au vândut peste 10 milioane de exemplare. Notorietatea cărții se explică atât prin problemele pe care le atacă (nașterea universului, natura timpului și spațiului), cât și prin stilul direct și simplu care te face să ajungi la punctele-cheie ale dezbaterilor actuale. Deși editorul îl sfătuise să nu introducă formule, fiecare formulă înjumătățind numărul cititorilor potențiali, Hawking și-a asumat riscul și a inserat celebra relație a lui Einstein între energie și masă E = mc2. În rest, totul e explicat doar prin cuvinte. În prefața la Universul într-o coajă de nucă, Stephen Hawking mărturisește că a rezistat tentației (și presiunii din partea cititorilor) de a scrie o continuare la Scurta istorie a timpului, fiind prins în cercetările sale științifice. Câțiva ani mai târziu a revenit însă asupra hotărârii, publicând O mai scurtă istorie a timpului. Două au fost motivele care l-au determinat să reia tema: dorința de a scrie o carte încă și mai accesibilă publicului larg și nevoia de a include progresele înregistrate în cosmolgie și fizica fundamentală în cei aproape douăzeci de ani scurși de la prima ediție a Scurtei istorii a timpului – progrese care în mare parte i se datorează lui Hawking însuși. „Daca vom descoperi o teorie completă, ea va deveni cu timpul inteligibilă în linii generale pentru oricine, nu numai pentru câțiva oameni de știință. Atunci, noi cu toții, filozofi, oameni de știința și oameni obișnuiți, vom putea discuta pe marginea întrebării de ce noi și universul existăm. Dacă vom găsi un răspuns, acesta va fi triumful final al rațiunii umane – deoarece atunci vom cunoaște cugetul lui Dumnezeu." (Stephen W. HAWKING, Leonard MLODINOW)

Etichete: Leonard Mlodinow, Stephen Hawking, O mai scurtă istorie a timpului, Editura Humanitas, carte, librarie, promotie, Alexandria Librarii, reducere

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Visul lui Einstein și alte eseuri

Visul lui Einstein și alte eseuri

Stephen Hawking


2900 lei

Marele plan

Marele plan

Stephen Hawking
Leonard Mlodinow


2600 lei

Scurtă istorie a timpului. De la Big Bang la găurile negre
Găurile negre. Prelegerile Reith, BBC
Descifrarea Universului

Descifrarea Universului

Lucy Hawking
Stephen Hawking


4900 lei

Răspunsuri scurte la marile întrebări
Scurtă istorie a vieții mele

Scurtă istorie a vieții mele

Stephen Hawking


2400 lei

Universul într-o coajă de nucă

Universul într-o coajă de nucă

Stephen Hawking


9900 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.