Înaintez, mă opresc în dreptul lui și zic: „Bună ziua, domnule Hrabal, cum vă simțiți la o sută de ani?“ „Prind puteri, zice, îmi recapăt încrederea. Primii o sută de ani sunt cei mai grei, că după aia... Și încă ceva, dacă tot ești tânăr și te mănâncă să scrii, spune-le asta scriitorilor, din partea mea: așa vă trebuie dacă n-ați putut să stați pe curu' vostru.“„Bine, zic, dar cititorilor ce să le spun?“ „Cu cititorii eu nu mai am nicio treabă“, mi-a mai zis și s-a uitat în jos, poate la petele de pe fața de masă, poate la cizmele de cauciuc cu care era încălțat, poate la porumbeii care-l așteptau cuminți sub masă. - Marin Mălaicu-Hondrari
Lumea avea nevoie de o carte despre dragostea pentru cărți și cu siguranță o astfel de carte trebuia scrisă de Hrabal. Dinaintea cui altcuiva știau cuvintele să se împletească mai frumos dacă nu a bătrânului căruia îi plăcea atât de mult să hrănească porumbeii? (Beatrice Feleagă, redactor Editura ART)
