Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Ocolul Mării Negre în 90 de zile

Ocolul Mării Negre în 90 de zile

Sabina Fati
  • 5900 lei
În stoc

Wishlist

In 2016, in jurul Marii Negre am vazut aproape peste tot militari, iar in spatele atmosferei relaxate, pe care o intalnesti in general in porturi, am simtit precipitare si neliniste, de parca zilele bune se apropie de sfarsit, daca nu cumva s-au terminat deja. Aceasta mare capricioasa, aflata intre lumi, parca mereu nervoasa si greu de stapanit, este un loc al nesfarsitelor dispute, al nemultumirilor ascunse si al strategiilor razboinice. Perioadele de aparenta liniste n-au fost lipsite de batalii, iar peisajul intregii regiuni a suferit permanent fragmentari, comasari, rupturi, dislocari, anexari. Tarile din jurul Marii Negre n-au fost niciodata prietene, poate si fiindca oamenii nu sunt interesati sa se cunoasca intre ei, nu sunt curiosi sa stie nici cum traiesc vecinii si nici ce-ar putea cumpara de la ei. Mirarea si dorinta de cunoastere a grecilor antici, care au infiintat fiecare port cu traditie de la Pontul Euxin, au fost inlocuite la inceput de lacomie si apoi de orgoliul dominatiei intregii mari. Sferele de influenta abandonate si reconstruite dupa 2014, cand pentru prima data in Europa postbelica un stat a luat cu japca un teritoriu vecin, au transformat iarasi Marea Neagra intr-un loc al confruntarilor. Aici, totul se intampla incet-incet, iavas-iavas, ciut-ciut, in asteptarea "celui de-al noualea val", care ar putea fi devastator. - Sabina Fati

Fac parte din categoria "conservatorilor" care mai cred inca in diferenta dintre sexe. Asa incat, in 2015, am spus despre Sabina Fati ca, pentru calatoria de 15 000 de kilometri pe care a facut-o singura, vreme de 80 de zile, pe Drumul Matasii, ar fi meritat premiul "femeia anului". Si totusi nu despre o simpla performanta cu iz de eroism este vorba in cazul Sabinei Fati. Daca si-a pus viata in joc, cum, iata, dupa doi ani, o face din nou, sa nu uitam ca isprava ei se soldeaza cu un castig enorm pentru noi toti: din calatoria in jurul Marii Negre prin Ucraina, Rusia, Crimeea, Abhazia, Georgia, Turcia, Bulgaria si Romania a rezultat o carte care ne ajuta sa ne limpezim istoria, geopolitica si cultura lumii in care suntem asezati. Sa ne bucuram de drumul pe care l-a batut, ca sa fim mai putin ignoranti. -  Gabriel Liiceanu


Etichete: Ocolul Marii Negre in 90 de zile, Sabina Fati, Editura Humanitas, carte, Alexandria Librarii, promotie, librarie

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Călătorie pe urmele conflictelor de lângă noi

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.