Odiseea — considerată de mulți specialișți drept cea mai valoroasă creație artistică a antichității — se retiparește în fidela traducere proză) a lui E. Lovinescu, realizată în manieră poveștilor populare.
Grație talmacirii marelui critic, cartea devine accesibilă tuturor vârstelor.
Fragment din carte:
„Corabia ieși din șuvoiul apei și plutirăm pe marea întinsă spre insula Ea, unde soarele răsare și șade zana dimineții; acolo o trăserăm pe nisip și iesiram la mal, și toropiți de somn, dormirăm până la zi.
A două zi, când se iviră zorii trandafirii, îmi trimesei tovarășii să caute la curtea Cîrcei trupul lui Elpenor; taiarăm copacii crescuți pe vârful stâncilor coastei și mâhniți, cu ochii scăldați în lacrimi, îi arseram leșul; după ce flacăra îl mistui cu arme cu tot, ridicaram un mormânt peste care asezaram o coloană, în vârful căreia îi împlântarăm vâsla.
Așa facuram, dar Circe prinse de veste de venirea noastră și în grabă se găți și sosi și ea cu slugile ce aduceau friptură din belșug și vin roș. Frumoasă între frumoase, ea se opri în mijlocul nostru și ne grâi așa:
— Bieții de voi, încă de vii ați fost în beznă iadului, așa că aveți să cunoașteți de două ori moartea, pe când ceilalți mor o dată. Hai, mâncați și săturați-vă, beți cât ține ziua, că să puteți porni în zori. N-aveți grijă, că o să va arăt eu drumul și o să va spun eu toate, că să nu mai pățiți nimic pe mare ori pe uscat. Așa grai și ne înduplecă pe toți și, cât ținu ziua până seară, ospătarăm linișțiți cu friptură și bauram un vin bun. Când soarele apuse și se lasă noaptea, tovarășii se întoarseră lângă odgoane. Circe mă lua de mâna și mă trase la o parte, că să mă culc cu ea și să-i povestesc călătoria. I-o poveștii cu de-amănuntul. Atunci zana îmi vorbi așa:
— S-a isprăvit cu bine asta, dar ascultă acum ce am să-ți spun și de care un zeu are să-ți mai amintească.
Ai să dai întâi peste Sirenele ce ademenesc pe toți ce se apropie de dânsele și vai de cel ce le ascultă, că nu se mai întoarce la femeie și la copiii dragi. Ele îl încântă cu versul lor armonios și sed într-o livada între mormane de oase omenești și de cărnuri în putrezire. De aceea depărtează-te repede; astupă urechile tovarășilor cu ceară moale și bagă de seama că nici unul să nu le audă. Numai tu poți să le asculți, dar pune să te lege de catarg, de picioare și de mâini, că să te bucuri de versul lor. Iar de te rogi de tovarăși, ori de le poruncești să te dezlege, ei să te lege și mai strâns.”
