Deși viitorul arată promițător, Olguța e asaltată de noi dificultăți. Trebuie să rezolve misterul unei dispariții de care depinde viața mamei și să facă rost în doar două zile de o sumă enormă de bani. Bunicul ei milionar a dispărut, iar răpitorul nu e deloc genul de persoană cu care se poate negocia.
Noroc că Olguța are prieteni de nădejde, gata oricând să pună stăpânire hoțește pe camerele de supraveghere ale primăriei, să facă față unui câine fioros sau să înfrunte un mafiot care a băgat spaima în tot orașul.
"Nu termin cărțile plictisitoare. Câteodată nu le termin nici pe cele care îmi plac. Deși îmi place la nebunie mâncarea fast food, mănânc zilnic legume și carne slabă. Mi-e foarte greu să vorbesc cu sens dimineața devreme. Deși pot scrie cu sens dimineața devreme. Am perioade în care iubesc măslinele și perioade în care nu le suport."