„Inca de la sfarsitul Evului Mediu, neamurile fac sa se spulbere teocratia pontificala, «institutia» se opune «evenimentului», trairea duhovniceasca se opune teologiei, trairea pur si simplu se opune vietii religioase. Numitele disocieri au starnit spiritul de cucerire si au desteptat constiinta. Astazi, ele pretind o unitate mai deplina, mai lucida. Iar aceasta exigenta coincide cu timpul intalnirii. Iata de ce a descrie schisma inseamna a sugera, printr-o opozitie temporara, nostalgia unei imanente reciproce. Din ce in ce mai mult Rasaritul va descoperi in Apus locul necesar trezirii constiintei sale si poate al intruparii sale. Iar Apusul ce ar putea descoperi in ceea ce are Rasaritul mai bun, daca nu, cufundate in tacere, propriile sale radacini?“
Olivier Clément
