Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z este o lucrare importantă elaborată de Doctor de Farmacie Ovidiu Bojor, membru al Academiei de Științe Medicale, unul dintre cei mai mari specialiști români în fitoterapie și, în general, în terapiile naturale, recunoscut că atare în mediile nostre științifice și în mediile științifice internaționale. Dintre cele câteva mii de specii cunoscute, autorul le-a selectat pe cele principale, cca 150 de plante medicinale și aromatice. Fiecare plantă este prezentată monografic: descriere (însoțită de desenul plantei), compoziție chimică, acțiune farmacologică, aplicații (recomandări) terapeutice, mod de preparare și administrare și, dacă este cazul, contraindicații și observații specifice. În cuprinsul Ghidului, autorul face referință la peste 150 de acțiuni binefăcătoare ale plantelor medicinale și aromatice, deoarece acestea pot fi folosite foarte adesea preventiv, pentru îngrijirea și păstrarea sănătății și la aproape 500 de afecțiuni care pot fi tratate, ameliorate sau vindecate cu ajutorul preparatelor fitoterapice.
În ceea ce privește identificarea plantelor medicinale și aromatice din natură de către publicul larg al zilelor noastre, dar și de către specialiștii din alte domenii decât Botanică farmaceutică și Farmacognozie, autorul a adoptat un set de criterii mai simple de recunoaștere decât criteriile de clasificare și identificare a plantelor după caracterele morfologice sau taxonomice, și anume: după habitus, după culoarea florilor, după miros (în cazul plantelor aromatice), după mărime (arbori, arbuști, plante ierboase). A avut, de asemenea, în vedere mediul de viață în care trăiesc plantele: stancarii, pajiști alpine, pășuni și fânețe umede, păduri, tăieturi de pădure, pajiști uscate, coaste abrupte, locuri nisipoase bătătorite, lunci, zăvoaie, locuri mlăștinoase etc.
Autorul a dorit că prin acest Ghid să dea și o replică unui fenomen de o extremă nocivitate care a proliferat în ultimii 12 ani, perioada în care s-au înmulțit așa-zișii "tamaduitori" care, fără a avea nici măcar cunoștințe elementare în domeniul fitoterapiei, prescriu preparate din plante, fabrică "medicamente miraculoase" și uneori semnează și cărți! În realitate, ei nu fac decât să compromită acest important domeniu al științelor medicale care este fitoterapia și să aducă prejudicii grave sănătății oamenilor.
Doctor în Farmacie Ovidiu Bojor, membru al Academiei de Științe Medicale, subliniază că fitoterapia modernă se bazează pe studii complexe fitochimice, farmacologice și toxicologice, pe studii clinice, pe indicații și contraindicații etc, tocmai pentru a proteja bolnavul față de o medicație inadecvată.
Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z ilustrează în mod excepțional această concepție științifică.