Nuvela Padureanca, aparuta in 1884, asadar dupa Moara cu noroc, e a doua dovada ca Slavici trecuse cu bine de tentatiile scrierilor idilice si moralizatoare si ca se indrepta catre un statut de scriitor modern si interesat de amanunte de monografie sateasca: muncile campului, raporturile sociale, traditiile, sarbatorile si mentalitatea taranilor ardeleni. Dar mai ales de subiecte puternice. Iorgovan, feciorul unui taran ardelean bogat, se indragosteste de o fata saraca, Simina, venita la seceris impreuna cu tatal ei si cu alti padureni, chiar in timpul unei epidemii de holera. Pe Simina o place si Sofron, argatul lui Busuioc si, asadar, cu mult mai potrivit din punct de vedere social sa o ia de nevasta pe frumoasa fata. Dar Iorgovan e slab si sovaielnic, ar cere-o daca nu s-ar teme de gura satului. Sofron e aspru si hotarat, iar Simina e inteleapta si face alegerea impusa de instinctul feminin si de conventiile sociale. Ca toate personajele majore ale lui Slavici, si cei trei sunt captivi si izolati intr-un spatiu fara iesire. Padureanca, desi doar o nuvela, are, prin intensitatea personajelor sale, anvergura unui roman despre iubire si vointa.
In Padureanca, oamenii sunt primitivi. Inzestrati cu caractere tari, ciocnirile dintre ei ar putea fi violente daca n-ar exista acel bun-simt inhibator, iar atmosfera devine impresionanta prin descrierea nuantata si viguroasa a intamplarii zugravite, de altfel perfect banale, chiar daca textul solicita delicatete si complexitate. - Corina Cristea, scriitoare si publicista