Penelope își dorește să devină scriitoare, dar nu are timp nici să relaxeze, darămite să pună pe hârtie fel de fel de povești. Apoi, într-o zi, așa cum Dorothy a fost purtată de o tornadă tocmai în țara lui Oz, la fel și Penelope se trezește pe Tărâmul Posibilității, unde copiii pot să viseze cât vor cu ochii deschiși.
Aici, Ideile, Fanteziile și Grijile există în carne și oase. Nu pentru multă vreme: odată cu dispariția Marii Zăbovitoare, creatoarea tărâmului, nimeni nu mai are voie să piardă timpul, iar Ceasornicarii tiranului Cronos mișună peste tot și îți pândesc orice mișcare.
Șirul pierdut al timpului este un omagiu exuberant adus puterii imaginației și creativității, care ne învață cât de important este să ne facem timp pentru noi înșine, pentru visurile noastre și pentru prietenie.
„Extravagant și presărat cu jocuri de cuvinte, Șirul pierdut al timpului ne aduce aminte de călătoria alegorică din Vama fantomă, precum și de alte aventuri îndrăgite.“ Kirkus Reviews